x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Înmulţirea lucioşilor în capete

Înmulţirea lucioşilor în capete

de Tudor Octavian    |    22 Aug 2011   •   21:00

n) La toaletele unui hotel de cinci stele, oaspetii care le frecventeaza cu trebuinti specifice sunt, ca sa zicem asa, motivati de o muzica linistita, care nu trimite cu gandul la un compozitor anume. Nu cred sa se fi compus si muzica de ascultat la veceu. E un aranjament de studio, ca si muzica de ascultat cand faci baie in cada ori fondul melodiei pentru atipit in fotoliu, dupa o masa buna. Am citit, de-a lungul anilor, felurite stiri despre vacile care dau mai mult lapte daca in grajd se aud concerte de Mozart si despre recoltele record de tomate obtiute in sere cu mu­zi­ca de Vivaldi. Cu siguranta exista si niste contraindicatii, cum ar fi sa nu transmiti Wagner in toalete si Sostacovici in fermele de vaci.

n) Un domn, aflat la a sasea casatorie cu acte, e plin de inte­le­ge­re pentru fostele sale sotii. Saracutele, n-au avut noroc la barbati!

n) Existand o vedeta Gaga – fie ea si Lady – e normal sa existe si un public Gaga, si cometatori Gaga, si un fenomen Gaga. Numai ca in limba romana gaga inseamna senilitate, om dus cu mintea, uneori si prost din nastere.

n) O doamna in etate, care ma abordeaza cand trebuie sa traversez parcul Obor, unde ea isi petrece toata ziua in taifasuri de cartier, are observatii de talent, dar un talent slujit de o sintaxa cel putin ciudata: Despre inmultirea chelio­si­lor, doamna spune ca 'este tot mai multi luciosi in capete'.

n) Prietenul I., care a colindat, cu profesia de gazetar, zeci de tari, spune ca ar putea fi un bun profesor de geografie traita.

n) Avem, in structura noastra genetica, si o gena a miscarii. Eu, spre exemplu, stau ce stau si deodata imi vine s-o iau din loc, sa umblu, nu conteaza cu ce scop si in care directie, numai sa scap de sentimentul stanjenitor ca sunt fixat pentru todeauna intr-un loc. Am lasat chiar si slujbe foarte bune, cad imi era mai bine in ele, simtind ca fixarea e sfarsitul, nu continuitatea. Reali­zezi existenta unei astfel de gene la oamenii care in mod vadit n-o au. O matusa de-a mea, si cand iesea cativa pasi dincolo de poarta curtii ei, rama­nea ca ratacita intr-un neant si facea scurt stanga-mprejur, in curte. Apoi, deschidea nitel poarta, ca sa se uite prin crapatura in strada la primejdia prin care tocmai trecuse. Daca dorul de duca nu e o maladie, atunci nici nevoia de nemiscare nu este.

n) O poveste trista de familie: ceasul de aur, primit de bunicul pentru faptele sale de arme in primul razboi mondial, nu e de aur. Nu se poate, spun urmasii, pe vremea aia oamenii nu minteau ca azi. Ceasul e precis de aur, dar si aurul era altfel.

×
Subiecte în articol: editorial