x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Internări în spitale şi liste de aşteptare

Internări în spitale şi liste de aşteptare

de Magda Marincovici    |    01 Aug 2011   •   21:00

Am ramas cu ceva mai mult de un sfert din totalul spitalelor. S-au dat la fier vechi mii de paturi pe motiv ca avem prea multe, comparativ cu restul tarilor din UE. Si actiunea de colectare de fier vechi din spitale continua pana ce se va ajunge la 5,6 paturi la 1.000 de romani, intocmai cum ne-a cerut Fondul Monetar International.

Dar nu a fost suficient. S-a pus de un proiect de lege care nu permite internari peste numarul de paturi aprobat pentru unitatea sanitara respectiva. Acest proiect e parsiv. Pentru ca mimeaza grija pentru pa­cientul internat, cand, de fapt, prin acest proiect se incearca reducerea cheltuielilor prin orice mijloace, chiar prin sacrificarea vietii unor oameni. Asadar, potrivit acestui proiect, in spitalele valide nu vor mai exista paturi cu doi pacienti, tocmai, zic autorii documentului, pentru a asigura confortul internatilor. In realitate, multe paturi vor intra in somaj fortat, deoarece bugetele spitalelor sunt epuizate de mult, iar de la Guvern rectificarea tot vine, dar nu mai ajunge. Deja unele spitale au redus internarile cu 10%.

Altcumva, medicii care isi amintesc de Juramantul lui Hipocrate si mai scapa in spital, peste plan, unul – doi bolnavi risca sa plece acasa cu cardul de salarii gol. Deoarece, potrivit faimosului proiect de lege, care face ordine in sanatate si ne vindeca de toate bolile, medicii cu juramantul in cap vor fi amendati. Imaginati-va, acum, un departament de garda al unui spital de urgenta, unde sunt aduse cele mai nenorocite cazuri. Primii veniti, primii serviti! Restul, pe listele de asteptare, evident, daca se intampla sa mai fie nevoie de internare!

×