Intrebarea nu mai este daca, ci ce vom fi in Uniune

23 Noi 2004 • 00:00

Saptamana trecuta am comentat Raportul Kok din perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Intre altele, am subliniat ca situatia post-2007 prezinte varietate semnificativa in privinta evolutiilor economice imaginabile. Destinul Romaniei se va impleti cu cel al Uniunii; probleme ale noastre vor deveni ale UE si probleme ale Clubului vor deveni ale noastre.

Dar tot atat de adevarat este ca "locul sub soare" al Romaniei nu este predeterminat. In UE exista tari bogate si mai putin bogate (gama veniturilor pe locuitor este surprinzator de mare), tari care au crestere economica bine peste medie si altele care au economii ce lancezesc, tari cu somaj scazut si altele cu somaj inalt, tari care arata disciplina bugetara si tari care nu pot respecta Pactul de Stabilitate Financiara etc. Aceasta varietate de circumstante subliniaza importanta politicilor publice nationale in diferentierea performantelor economice si sociale.

Si starile de spirit difera inauntrul UE. Desi Raportul Kok exprima preocupare adanca vizavi de viitorul Uniunii, ca ansamblu, in spatial global, sondajele de opinie si dezbaterile publice nationale denota deosebiri majore. In timp ce opinia publica si cercurile de afaceri din tarile scandinave rezoneaza la performantele economice superioare, in Franta, de pilda, carti semnate de un Nicolas Baverez ("La France qui tombe"/ Franta, in picaj), sau Jack Lang, fost ministru al Culturii, raportul echipei conduse de fostul director general al FMI, Michel Camdessus (Vers une nouvelle croissance pour la France/Catre o noua crestere economica pentru Franta), reflecta o psihologie colectiva in depresiune. Chiar daca pot fi invocate aici inevitabile miscari ciclice in dinamica societala (lucrarea lui JJ Servan Schreiber, "Le defi Americain"/Provocarea Americana, de acum cateva decenii, dand sentimentul unui dejavu) faptele vorbesc cu elocinta despre un prezent ce devine tot mai obsedant. Si in Italia starea de spirit este departe de a fi luminoasa; asisderea in Germania, iar exemple pot continua.

Tarile care au intrat in Uniune la 1 mai 2004 au accentuat varietatea clubului, tot asa va fi si cand Bulgaria si Romania se vor alatura Uniunii. Cu riscul de a plictisi repet ca are sens sa nu ne leganam cu gandul ca "apa ce se umfla ridica toate barcile deodata". Daca acceptam realitatea varietatii de conditii, trasee de evolutie diferite pentru Romania inauntrul UE, atunci continutul politicilor publice pre si post-aderare ne intereseaza in cel mai inalt grad. Acquis-ul comunitar nu poate inlatura guvernarea autohtona in politica publica - fie ca este vorba de politica macroeconomica chibzuita, educatie, fiscalitate, utilizarea fondurilor structurale si de coeziune, etc. Politica publica nu se poate rezuma la ceea ce arata programele de pre-aderare trimise la Bruxelles.

Spatiul de libertate pe care il are politica autohtona fata de regulile Clubului (UE) trebuie sa tina cont de slabiciuni, unele structurale, ale economiei romanesti si sa valorifice unele atuuri - de exemplu nu putini lucratori bine calificati avand salarii competitive. Politica publica nationala trebuie sa demonteze retelele de rente, care distorsioneaza alocarea resurselor si le risipesc totodata. O tara care isi propune sa aiba o crestere durabila medie de 5%-6% anual, de-a lungul unei perioade lungi (pentru a reduce decalajele) are nevoie de economisire si investitie productiva interna considerabile (in jur de 30% din PIB). Romania nu isi poate permite sa tolereze fraudarea nepedepsita a bugetului public, lipsa de respect fata de lege, nefunctionarea statului de drept. Drepturi de proprietate clare, legi respectate, stat de drept in fapt nu pe hartie, mediu de afaceri prietenos (inclusiv prin taxe si impozite stimulative) pot ajuta Romania sa capete un loc mai bun in Uniune. Una este sa ramai o periferie, relativ mare, dar saraca a Uniunii, cu multe pete cenusii in viata sociala si economica si altceva sa cunosti, desigur, intr-o forma proprie, o experienta de dezvoltare capitalista precum cea a Spaniei, in ultimele doua decenii.

Aflat de curand la Bucuresti, fostul secretar pentru integrare europeana al Spaniei (o tara de la care avem mult de invatat), Ramon de Miguel, nu a ezitat sa ne aminteasca ca importa enorm cum vom face fata presiunilor concurentiale in Uniune. Si Jonathan Scheele nu scapa un prilej pentru a arata cu degetul in aceeasi directie. Depinde de noi, dar mai ales de elitele politice si cele intelectuale, de a gasi Romaniei un drum cat mai bun intr-o Uniune care, ea insasi, este in miscare. Avem de castigat pariul modernizarii, iar 2007 nu este decat un moment, chiar daca exceptional, in istoria Romaniei!

Citește pe Antena3.ro