x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Jucatorul kamikaze

Jucatorul kamikaze

de Radu Tudor    |    15 Feb 2007   •   00:00
Jucatorul kamikaze

Traian Basescu este acum in postura de a culege ce a semanat. Incredibila performanta, de a distruge din interior Alianta D.A., coalitia de guvernare si credibilitatea actualului regim, ii apartine in exclusivitate. Opozitia politica a fost destul de slaba in ultimii doi ani. PSD a fost inghesuit de acuzatiile aduse unor lideri la DNA, apoi s-a preocupat de schimbarea echipei de conducere. Abia in ultima vreme s-a trezit din pumni si a inceput sa reactioneze impotriva regimului Basescu-Tariceanu.

La fel ca in perioada 1997-2000, senzationalul, unicul, incontrolabilul Traian Basescu este mai devastator decat uraganul Katrina. Actiunile sale distrug coalitia si arunca in prapastie al doilea partid istoric, dupa PNTCD.

Din decembrie 2004 pana in decembrie 2006, Alianta Dreptate si Adevar a avut peste 45% in sondaje. Eventuale alegeri anticipate ar fi creat, prin redistribuire, o majoritate confortabila. Fara UDMR sau PC. N-au facut-o, au ratat momentul prielnic.

Consecvent vocatiei sale, Traian Basescu a continuat campania antiguvernamentala, subminand extrem de eficace credibilitatea aliatilor sai. Acum Alianta a scazut binisor si nici Basescu nu se simte prea bine in sondaje. Coborarea a inceput! Iar iluzia ca cei doi pot fi separati in cadere este perfecta pentru politicianul imbatat de putere, care sta in birou toata ziua si este informat doar de serviciile secrete si oamenii propriului partid.

Reusita motiunii anti-Macovei este cel mai bun exemplu al constructiei politice reiesite din strategia presedintelui. Prin alungarea PC de la guvernare, intaratarea si jignirea liberalilor, intaiul om in stat si-a sacrificat cel mai puternic aliat in guvernul Tariceanu. Si-a dat cu firma in cap, cum spune romanul.

Nu e o simpla coincidenta faptul ca Macovei a picat la vot in Senat. Votul nu are legatura cu reforma in justitie sau alte bazaconii. Este un raspuns politic la adresa celui care a reusit sa dezbine clasa politica. Comportamentul aiuritor al presedintelui a distrus o majoritate parlamentara si a creat o alta.

Pentru ca trece totul prin ficat, si nu prin creier, Traian Basescu va reusi performanta unica de a provoca o crestere in sondaje a PSD si readucerea acestuia la guvernare. Daca masura de doua ori drept inainte sa taie o data stramb avea asigurat si al doilea mandat. Ca animal politic, nu are rival in momentul de fata pe scena politica. Dar cu modul sau de actiune actual, e probabil sa nu-si termine nici primul mandat. Nu e nimeni de vina. Nici PSD, nici PNL, PC sau PRM. Nu exista forte suficient de puternice pentru a-i cauza un rau politic lui Traian Basescu. Popularitatea sa e un scut inca valabil.

Cel mai mare dusman al sau este propria persoana. Viziunea sa razboinica, permanenta stare de conflict, nervii sai interminabili. Dupa intrarea in NATO si UE, aveam nevoie de cu totul altceva. De stabilitate, de implicarea sa in dezvoltarea infrastructurii, catastrofala si acum, cand avem un presedinte fost ministru al Transporturilor si fost primar.

Preocupat mai mult de Nagorno-Karabach, domnia sa a ignorat sute de localitati din Romania europeana unde se traieste mai rau decat in fosta URSS. Lozinca "Sa traiti bine!" a ramas o abureala portocalie. Prezenta sa la sedintele de guvern a avut ca miza mai degraba rafuielile cu premierul Tariceanu decat interesul direct pentru cetatean: autostrazi, marirea pensiilor, rezolvarea gravelor probleme financiare din sanatate.

Avem un PIB de peste 100 de miliarde de euro, veniturile bugetare au crescut foarte mult. Cu toate astea, problemele sunt aceleasi. Pensionarii lesina pe la tot felul de cozi, iar in doi ani de guvernare portocalie nu s-a construit nici un kilometru de autostrada. Scuze se pot gasi oricand. Pentru scandaluri zilnice intre palate, in alianta sau coalitie exista insa mereu timp, energie si preocupare.

Traian Basescu s-a pus singur in postura de a fi suspendat. Marile lui defecte i-au invins calitatile.

E haos peste tot: in politica, in serviciile secrete care n-au legi, in mintea procurorilor care asculta comenzi politice. Economia, problemele sociale si de sanatate sunt pe ultimul loc.

Daca asta vrea poporul roman, sa voteze in continuare vestitul cuplu de comici Calin si Traian. Cand vor rade toti mai cu pofta, umoristul kamikaze Basescu se va detona cu public cu tot. El va marturisi, intr-un biletel lasat posteritatii, ca n-a rezistat tentatiei de a-i rade pe toti. Vom afla, post-mortem, ca era marea lui placere.

Iar pe mormantul sau politic va scrie: a murit fericit.
×
Subiecte în articol: basescu traian editorial