x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La mulţi ani, Florilor!

La mulţi ani, Florilor!

de Roxana Roseti    |    28 Mar 2010   •   00:00

Nu ne vom sătura niciodată de aceas­tă urare legată de Duminica Floriilor. O sărbătoare importantă a creştinătăţii, care marchează in­tra­rea Domnului în Ierusalim. Mai întâi, să nu uităm de sâmbăta di­nain­tea Floriilor - Sâmbăta lui La­zăr, sărbătoare cu dată mobilă care celebrează miracolul învierii Dreptului Lazăr din Betania. Apoi, să nu uitaţi în această duminică să aveţi salcie în case. Simbolul Floriilor sunt ramurile verzi de salcie, numite în diverse sate şi "mâţişoare". Salcia aduce în atenţie bogata simbolistică a arborelui sa­cru, venerat de-a lungul timpului în majoritatea civilizaţiilor stră­vechi. În Extremul Orient, salcia simbo­li­zează nemurirea, favorizea­ză rege­ne­rarea vieţii.

De asemenea, mor­min­tele perso­najelor mitice erau plas­ate la umbra sălciilor (China). Pentru indieni, salcia este atât em­blema ferti­lităţii, asociată femini­tăţii, cât şi simbolul purităţii, deoa­rece salcia nu poartă fructe niciodată. Tradiţia spune că în Du­­mi­­nica Floriilor e bine să avem în case nu numai salcie, ci şi tot felul de flori de primăvară, pentru a ne primeni sufletul grăbit de timp (că tot trecem sâmbătă spre duminică la ora de vară!). Le dorim tu­turor celor cu nume de flori să aibă un week-end cu adevărat de sărbă­toa­re. De fapt, orice nume aţi purta, să vă fie viaţa floare, nicioda­tă ofi­lită! Nu ne vom sătura, nici­odată de aceas­tă urare: La mulţi ani, Florilor!

×
Subiecte în articol: insolenţa de duminică