Libertatea de exprimare, un drept din ce in ce mai rezervat

In timp ce unii lupta doar impotriva coruptiei, altii lupta si pentru libertatea de exprimare. Fortele sunt dezechilibrate, justitiarii iacobini avand la dispozitie posturi de radio si tv, ziare, relatii si credibilitate externa.

De luni de zile un grup restrans de ziaristi, sociologi si analisti face legea opiniei in Romania. Zi de zi, seara de seara, alergand de la o televiziune de stiri la alta si indiferent de problemele puse in dezbatere, respectivii presteaza dublu, fiind in acelasi timp si procurori, si judecatori. La inceput demasca, apoi acuza, iar in final hotarasc care sunt personajele politice pozitive sau negative, cine merita sustinere si cine trebuie calcat in picioare, cine este corupt si cine lupta impotriva coruptiei, ce trebuie sa faca guvernul si cum trebuie sa voteze Parlamentul. Ei fac programul de guvernare si impun agenda dezbaterilor. Doamne fereste sa ai o alta parere sau sa te indoiesti de justetea atitudinilor justitiare. Cine fluiera in biserica este pesedist, e cu Patriciu, cu Nastase, cu Copos sau, cum scria Mircea Toma, cu "mafiotii". Pumnul in gura este dat in numele integrarii in UE. In regula, numai ca in Europa oamenii isi pot spune liber parerile fara sa sufere consecinte. Cazul Juppe, in Franta, a generat dezbateri aprige pro si contra fostului prim-ministru francez. Nici Antonio Di Pietro, simbolul luptei anticoruptie din Italia, nu este ferit de critici si acuze. Mai mult, Europa respecta o regula care in Romania a devenit caricatura: "In jurnalism, informatiile si opiniile trebuie sa respecte prezumtia de nevinovatie, in special in cazuri care sunt inca sub judice (in cercetare - n.n.) si trebuie sa nu emita judecati" (Adunarea Parlamentara a CE, Rezolutia 1003 adoptata in 1993).

In timp ce unii lupta doar impotriva coruptiei, altii lupta si pentru libertatea de exprimare. Fortele sunt dezechilibrate, justitiarii iacobini avand la dispozitie posturi de radio si tv, ziare, relatii si credibilitate externa.

Chiar si asa, observ ca nimeni nu se inghesuie sa raspunda unor intrebari simple. De ce afirmatiile ca x sau y este vinovat si trebuie sa plateasca sunt corecte politic, legitime si demne de aplaudat atat timp cat justitia nu si-a spus cuvantul? De ce acela care se indoieste este huiduit si pus la zid? De ce opinia ca justitia devine independenta, pentru ca sunt cercetati Patriciu, Nastase, Mitrea, Dan Ioan Popescu sau Copos este premiata, iar parerea ca si drepturile celor cercetati trebuie respectate este supusa linsajului mediatic? In definitiv, ce crima comiti cand intrebi cum se respecta dreptul la aparare in situatia in care invinuitilor li se refuza accesul la dosarul penal? De ce nu are voie Mircea Dinescu sa fie alaturi de Dinu Patriciu, daca el crede in nevinovatia omului de afaceri? De ce devii avocatul mafiei atunci cand atragi atentia asupra problemelor pe care le ridica ordonanta DNA? Suntem cu totii obligati sa laudam calitatile dnei Macovei si ale dlui Morar? De ce Loganurile parlamentarilor sunt tinte publice, iar miliardul cheltuit intr-un an de dna Macovei cu deplasarile interne si externe este subiect tabu?

Sa vedem insa dupa ce criterii se ghideaza Europa in astfel de situatii: "jurnalismul investigativ legitim este limitat de veracitatea si sinceritatea informatiilor si opiniilor si este incompatibil cu campaniile jurnalistice desfasurate in temeiul unor pozitii adoptate anterior si a unor interese". O alta regula in UE spune ca "in profesiunea ziaristilor scopul nu scuza intotdeauna mijloacele: in consecinta, informatiile trebuie obtinute prin mijloace legale si etice". Se respecta aceste principii si criterii Romania ?

"Sursele judiciare", invocate excesiv in ultima vreme, omoara jurnalismul investigativ si manipuleaza publicul. Ziaristii conectati la "surse judiciare" nu-si mai pun intrebari si nici nu mai cerceteaza pe cont propriu. Primesc totul de-a gata, ei fiind doar o curea de transmisie intre procurori si public.

Iata de ce publicul nu afla lucruri importante care i-ar permite sa judece singur faptele. De exemplu, faptul ca DNA a inceput urmarirea penala impotriva lui Adrian Nastase pe baza delatiunii unei contabile. La DNA nu a venit cel care i-a dat mita sau foloasele necuvenite dlui Nastase, ci o persoana care stie sau a auzit ca altcineva ar fi dat. Un martor circumstantial care in SUA sau in Europa ar fi fost trimis la plimbare. In loc sa verifice actele contabile ale firmei de constructii si sa stabileasca eventuala raspundere a contabilei, procurorii au cerut perchezitii la locuintele dlui Nastase! Mai departe, in doua situatii asemanatoare s-a actionat cu masuri diferite. In cazul casei din Mihaileanu, dlui Basescu i s-a dat posibilitatea sa se apere inainte de a se incepe urmarirea penala. Si s-a procedat corect. Lui Adrian Nastase nu i s-a dat posibilitatea sa se apere nici in prezent. Este corect sa acuzi pe cineva de luare de mita si sa-i ascunzi probele? Astfel de smecherii se faceau inainte de 1989, cand procurorii taiau si spanzurau ca si acum.

In timp ce presa a protestat impotriva perchezitiilor efectuate in casele unor jurnalisti, si bine a facut, in cazul perchezitiilor facute in apartamentele unor persoane care nu sunt nici cercetate, nici invinuite de ceva, n-a mai zis nimeni nimic. Au jurnalistii mai multe drepturi?

Intrebare de zece puncte pentru dl Morar: ce mita si ce foloase necuvenite sunt acelea prinse in contabilitate?

PS. Intrucat colaborarea mea la JN genereaza tot felul de comentarii, precizez ca este gratuita. Mai mult, nu-l cunosc personal pe dl Dan Voiculescu. Nu accept sfaturi sau acuze de la persoane asociate cu invinuiti in cauze penale cum ar fi Sorin Marin. E limpede, Mircea Toma? Dar despre justitiarii ipocriti in numarul urmator.