Liniştea aceea idilică de la ţară

Pentru copilul care eram, nascut intr-o casa ca toate celelalte din cartier, fericirea insemna sa pri­mesti un apartament intr-un bloc din centrul orasului si sa ai o "Alimentara" la parter. Atat cu­nos­team, atata visam. Nu poti sa nostalgizezi dupa ceva ce n-ai vazut si n-ai trait.

Cand insa ajungi la bloc, in cen­tru, si ai si magazin alimentar la parter, devii sensibil la ideea de fe­ri­cire a altora. Astazi, fericirea este sa ai o casa la tara. O casa cu trei eta­je si douasprezece dormitoare sau una cu doua odai proaspat va­ru­i­te si un petic de ga­zon. Important nu e cat ai, ci sa ai. Sa ai unde ple­ca vineri seara de la bloc si sa te in­torci duminica tarziu, in­tre­ban­du-ti sotia si copiii: Ce ziceti, a fost bine, v-a placut, nu-i asa?
O casa la tara e de fapt inca o casa. Inca o grija. Inca o munca. Si, dupa un timp, inca o plictiseala. Un gratar cu mici si cotlete pe jar, in douazeci de editii duminicale consecutive, iti da nostalgii dupa sfar­siturile de saptamana tihnite de la oras. Daca tot e sa te isteri­ze­ze linistea, de ce sa conduci ca ne­bu­nul o suta de kilometri dus si o su­ta intors, cand poti iesi frumos in balcon, ca sa tanjesti un ceas, do­ua dupa infernul strazii din timpul saptamanii. Apartamentul de la bloc il incui si n-ai treaba. Ca­su­ta de la tara trebuie lasata in paza unui vecin. Cand cumperi o casa de la tarani, oricat de bine le-ai pla­ti-o, ei o considera inca a lor. Ora­senii vin si se duc, dar casa ra­ma­ne pe loc. Laptele, ouale, rosiile plea­­ca definitiv din ograda si sunt ale celui care da banul, dar casa nu se misca din loc.

Un amic, care la 70 de ani si-a cumparat o casuta ba­tra­neas­ca, mai mult pentru a-si implini o am­bitie de tinerete, cand n-avea nici una la oras, merge la doua sap­ta­mani o data in satul parlit din Baragan, unde are modesta sa proprietate rurala cu nuc si gra­di­na. Nu de altceva – spune el – mai mult ca sa vad ce mai e cu casa. In primul an, taranii i-au furat toate merele si prunele din li­va­da. In al doilea, nu i-au mai furat fruc­tele, l-au lasat pe amic sa le faca magiun si compoturi si i-au furat din pivnita magiunul si com­po­turile. Televizorul, farfuriile si tacamurile i-au fost furate de in­da­ta ce s-a instalat. In ziua in care a descarcat din portbagaj televizorul si lazile de carton cu cele trebuincioase, si-a dat seama ca e monitorizat din spatele gardurilor de o multime de perechi de ochi stralucind de pofta si curiozitate. Fie ca merge saptamanal la tara, fie ca se duce o data la trei luni, trebuie sa ia cate doua randuri de becuri. Un rand il las pe prispa, zice el, si uneori nu mi le mai fura si pe cele din casa. In rest, ce sa spun, e liniste, de se aude musca. A dracului musca, bazaie mai tare ca un tractor!