Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Luciditatea noastră istorică este aceea care ne obligă să vedem de cât de puţin prestigiu occidental se bucură cultura şi istoria românilor. Regretul nostru patriotic ne face să suferim când vedem la cât de multe acte necivilizate pot fi asociaţi românii. Câtă luciditate şi cât regret se amestecă nu ştiu, dar pot da un exemplu edificator.
E vorba despre infrastructura de transporturi din ţara noastră. Reţeaua de căi ferate din România avea în 1990 densitatea respectabilă de 11.000 km pe întregul teritoriu. Ea s-a redus mult îndeosebi în zonele rurale. Mai grav este însă că în 2010 există trenuri care transportă călători de la Bucureşti la Sibiu în 11 ore, mai încet deci decât acum 80 de ani, când acelaşi parcurs dura opt ore, aşa cum indica Ghidul turistic al României din 1932.
Abonamentul maxim anual pe calea ferată pe o rută aleasă costa atunci 4.662 lei, adică 83,25 RON (1 dolar valora 168 de lei). Evaluările de specialitate de azi arată că investind doar 900 de milioane de euro am putea avea viteză de transport standard de 160 km/h pe principalele magistrale ale ţării. Prin contrast, proiectul Autostrăzii Bechtel care iniţial ar fi costat 2,2 mld. euro a ajuns astăzi la 7,7 mld., iar recentul proiect Vinci pentru tronsonul Comarnic - Braşov de 48 km este anunţat la 4,8 mld. euro, cea mai scumpă autostradă din Europa (poate din lume?).
"Românii săraci" a ajuns să fie aproape un loc comun în Occident, dar cum se vede acesta este întreţinut în bună măsură de chiar realitatea "făurită" de cei care conduc România. Un alt exemplu, încă atât de actual, este Revoluţia Română. Poate ne luminează cuvintele marelui paşoptist George Bariţ: "Mai întâi să lămurim foarte bine ideea revoluţiei... Prin cuvântul revoluţie se înţelege o schimbare totală a acelor legi şi guverne care prin nedreapta lor apăsătoare de popoare nu mai puteau fi suferite şi sub care popoarele gemeau fără a putea scăpa de ele decât numai printr-o minune...".
Asta a fost şi Revoluţia Română, chiar dacă a însemnat şi revoltă sângeroasă, şi dezordine tragică. Bariţ, printre cei dintâi europeni, afirma dreptul la revoluţie al poporului. Un drept în acelaşi timp civil, politic şi democratic.
Complexul de inferioritate românesc părea la un moment dat depăşit de dezvoltarea socialistă din anii '60-'70. În realitate, am sfârşit într-o gravă rămânere în urmă faţă de Occident. Am înfrânt acest complex în momentul Revoluţiei, dar apoi n-am realizat decât pe sfert ceea ce puteam realiza. Ne-am reîntors astfel la cuvintele îndurerate ale stolnicului Constantin Cantacuzino despre neamul nostru "scăzut, supus şi ocărât".
În prea multe momente istorice, cum este şi cel de azi, este vădită o atitudine românească nesigură, precaută, în dauna curajului, în timp ce formularea directă, clară şi neinhibată este extrem de rară. În schimb, funcţionează nestânjenit intoleranţa, fanatismul, superstiţia şi prejudecata. Ion Budai-Deleanu defineşte fanatismul ca "o râvnă nebună pentru lucruri deşarte care unuia le socoteşte că sunt sfinte".
În 1578, Ieremia Stoica, tânăr ţăran din Muntenia, plecat pe jos până în Italia, ajunge la Napoli, unde devine călugăr capucin la vârsta de 22 de ani. A fost venerat pentru devotamentul său faţă de bolnavi. În 1983, Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat cu numele Geronimo Eremia de Valacchia. E o anecdotică istorică emblematică, dar atât de singulară.
