Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O meserie "din domeniul culturii", uitata la procesul dictaturii, e aceea de cenzor. Meserie ori poate destin. Nu i-am cunoscut pe cenzorii cartilor si ai articolelor mele decat atat cat imi dadeau ei voie sa-i cunosc. Unii functionau ca veritabile eminente cenusii. Cativa, ei insisi autori, tineau sa stii ca "au dat drumul la carte". Relatia cu cenzorii lucrand la vedere sau, mai bine zis, sub acoperire, ca politistii infiltrati in mediile de raufacatori, era una pe care am putea-o numi complexa, desi s-ar chema mai curand perfida. Manifestand un tip de amabilitate ce trebuia sa aduca a miniconspiratie, cenzorul iti cumpara pe nimic sufletul. In fond, ce insemna ca "a dat drumul la carte"? Putea sa insemne si ca lucrarea ta, in ciuda a ce gandeai despre ea, era suficient de oportunista ca sa treaca drept "opera angajata". Dar si ca avea unele probleme trecute de el cu vederea. Putea sa insemne si ca nu contai ca dusman prefacut al stapanirii, dar si ca tocmai scrisesesi un roman care le placea pana si cenzorilor.
In edituri se practica un soi de pre-cenzura cu plasa rara. Redactorii iti faceau hatarul sa ingaduie pasaje ori capitole "care ridicau probleme", ca sa aiba, la discutia finala, de acceptare pentru tipar a lucrarii, pe cine da discret vina. Pe cenzura "de sus" cu plasa deasa. Dupa doua-trei sau mai multe lecturi la doua, trei sau mai multe niveluri, autorul era adus in situatia de a nu mai putea da vina, pentru mutilarea operei sale, nici macar pe redactorii si directorii editurilor.
Putini stiu insa ca a existat si o "post-lectura". Post-cenzura. De fapt, cea mai stranie forma de operatie pe creier deschis ce putea fi conceputa de o minte de vechil. Dupa ce cartile se tipareau si dupa ce apareau pe piata niste comentarii semnificative, indivizii de la departamentul post-lectura le citeau ca dupa batalie, in vederea intocmirii unui proces de intentie. Se deducea, din efectele pe piata ale cartii, cine erai tu cu adevarat, cat de devotat erai, in gandire, sistemului, ce impact la cititorii dizidenti aveau scrierile tale. Daca, la cenzura, un scris cu oarece subinteles putea sa treaca, la post-lectura era retinut numai subintelesul. Se facea o evaluare la rece a caracterului autorului si a modului in care putea fi apucat de coada fara sa muste. Ceva de genul "pe noi nu ne minti". La departamentul de post-cenzura se decelau tendintele pe categorii de interese, pe grupuri si directii intelectuale si de aici plecau recomandarile pentru aprobari de burse in strainatate, pentru catedre la scoli si universitati occidentale, pentru functiile in breasla.
Citește pe Antena3.ro
