Micile bucurii

Vi s-a întâmplat oare şi vouă să vă pregătiţi temeinic pentru a face o bucurie cuiva şi să fiţi dezamăgiţi de reacţia la efortul vostru? Fie că e ziua unui om drag, fie că e o ocazie care ni se pare importantă, fie că e o zi oarecare, încercăm să luminăm un chip, să facem nişte ochi să strălucească de drag şi bucurie, dar nu ne iese mereu.

Ba chiar eşuăm trist şi dureros. Închipuirea noastră că la capătul celălalt al intenţiei minunate se va afla un mulţumesc sincer şi un strop de fericire se loveşte deseori de un zid de piatră, aflat acolo pentru că ori n-am găsit uşa la timp, ori n-am ştiut să-l ocolim cu dibăcie. Nu întotdeauna e vina noastră, a celor care ne străduim să bucurăm un suflet. Sunt prea mulţi oameni care nu ştiu să primească, care nu ştiu să-şi arate bucuria ori care nu mai ştiu să aprecieze micile daruri de suflet, alea împachetate strict în sentimente, nu în funde colorate şi hârtii foşnitoare. Când greşim noi, cei care dăruim, e poate şi pentru că avem aşteptări mai mari decât bucuria însăşi.

Poate că, în inerţia şi chiar profunzimea iubirii noastre, uităm să ne asortăm sentimentul cu aşteptarea celuilalt. Sau poate că suntem atât de superficiali şi de siguri pe metodele noastre de obţinere a fericirii, încât uităm să fim mai atenţi la ce-l bucură cu adevărat pe celălalt. Ştiu femei topite de drag că primesc flori, dar la care bucuria nu e întreagă când florile sunt altele decât cele preferate - amănunt pe care bărbaţii îl uită adesea. Ştiu bărbaţi care sunt atât de greu de dibuit, atât de greu de mulţumit, încât eforturile femeii devin ridicole şi rezultatul se transformă în reproş sau mirare, nicidecum în gratitudine şi înţelegere. Pe drumul pe care căutăm darul potrivit pentru celălalt sunt mereu obstacole înşelătoare, detalii care ni se par absurde sau chiar imposibilităţi tehnice de a livra fericirea.

În firea oamenilor pretenţioşi se regăseşte din belşug nemulţumirea şi, în cele mai mici doze, încântarea, satisfacţia, bucuria deplină. În structura interioară bine clădită a oamenilor fericiţi, veţi regăsi mereu zâmbetul cel mai sincer de mulţumire pentru nimicurile primite. Printre obiectele răspândite prin casele lor, veţi regăsi mereu amintiri frumoase care le luminează chipul şi care spun poveşti minunate. Asta şi pentru că oamenii dragi cu care s-au întâlnit în viaţă i-au desluşit bine şi atent, le-au descifrat aşteptările şi i-au luat aşa cum sunt, cu adorabilele lor bucurii mărunte, uneori ciudate, dar cu siguranţă personale şi bine definite.

Un dar e mereu mai frumos decât un cadou. Un detaliu despre ce-l bucură pe celălalt e mereu mai valoros decât preţul unui cadou scump. Un zâmbet pus pe chipul unui om drag e mai întreg şi mai trainic decât orice cadou aliniat lângă stiva de obiecte primite la întâmplare.
Dăruim ca să emoţionăm, nu ca să bifăm o obligaţie. De pus pe gând...