Ministerele fotbalului s-au făcut de râs

Steaua şi Dinamo rămân în continuare produsele celui mai corect diagnostic al fotbalului românesc. Ministerele autoritare ale campiona­tului intern, adică tot Steaua şi Dinamo, confiscă lacom, definitiv şi abuziv superlativele competiţiei, lăsând celorlalţi parteneri de trafic doar şansa unor calificative fără consistenţă şi deloc durabile.

În aceste condiţii, meciul în care Steaua şi Dinamo s-au întâlnit vineri seara nu reprezintă doar o întâmplare de tristă amintire. Făcătura la care am asistat pune eticheta dezastrului pe tot ceea ce se întâmplă în liga lui Mitică, altfel o adunătură de troglodiţi, de indivizi incapabili să-şi dea seama vreodată pe ce lume trăiesc. Abia atunci când ei vor fi duşi către alte preocupări, abia atunci când fotbalul se va curăţa de atingerea lor jegoasă vom putea spera justificat într-o oarecare revenire a corabiei pe linia de plutire.

Meciul Steaua - Dinamo a fost unul îngrozitor de prost. Văd fotbal de foarte mulţi ani. Dar nici o altă întâmplare la care să fi asistat nu are şansa de a depăşi în dizgraţie maneaua fotbalistică din Ghencea. Chinuiţii din terenul de joc au merite deosebite în lustruirea prostiei. Performanţa lor a devenit însă brusc de importanţă secundă atunci când meciul s-a terminat şi au intrat în scenă academicienii culturii de masă de la oficială. Abia atunci ridicolul a performat la greu. Gigi Becali s-a râs de unul singur, imaginându-şi punerea căţeilor în lesă şi cum ar fi fost cel mai bun atacant al Stelei dacă ar fi intrat în joc. Dinamoviştii, fiind mai mulţi şi colectivişti în conducerea clubului, s-au râs între ei. Se încurajau într-o voioşie tâmpă, poleindu-şi orgoliul rănit cu praful de pe tobă.

Steaua şi Dinamo au fost egale în neputinţa lor, au fost egale în gafe şi au rămas într-o egalitate logică pe tabela de marcaj. O egalitate care de fapt concurează nulitatea aproape absolută. Gestionarii dezastrului nu-şi asumă însă această realitate pentru simplul motiv că nu sunt capabili să o descifreze. La ei funcţionează paranoic doar organul trufiei şi îşi pun mintea la contribuţie doar pentru a inventa pretexte care să le umfle guşa.

Tristeţea lui Gigi Becali a fost provocată de faptul că Steaua a condus şi a fost egalată spre final de meci. La fel şi veselia dinamoviştilor era motivată de faptul că ei au fost cei care au egalat în ultimă instanţă. Dacă ordinea în care cele două echipe au marcat ar fi fost inversă şi trăirile marginalilor cu discernământ de împrumut s-ar fi inversat. Becali ar fi trăit bucuria egalării, în timp ce dinamoviştii ar fi fost trişti pentru că au fost egalaţi. Trăirile dominate de impresii, dulcea amăgire, plutirile iresponsabile reprezintă doar evadări dintr-o realitate care nu ne va ierta. Suntem de râsul curcilor şi, culmea, avem resurse suficiente pentru a coborî şi mai mult.