Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uneori, la statiile radio din Metro, se aude 'Oda bucuriei'. Multi oameni recunosc finalul Simfoniei a IX-a de Beethoven fara sa o fi ascultat vreodata. Exista persoane care considera ca e o chestiune de sinceritate, daca nu cumva si una de barbatie, sa-si clameze incompatiblitatea cu 'muzica grea'. Cultura are praguri pe care unii nu le pot trece nici daca se instruiesc toata viata. Un poet obez, dar edificat in orice, care cand se discuta de Beethoven se interesa, cu politetea masiva a elefantilor nimeriti in salonul cu cristaluri: 'Care Beethoven, compozitorul?', n-a reusit sa treaca niciodata pragul spre orchestra de viori. Pentru el, fericirea definitiva era ansamblul de mandoline.
De cand statiile radio din Metro transmit reclame la detergenti pe exultatia divina a 'Odei bucuriei', noul Beethoven spala bine si improspateaza creierele cele mai obtuze. In cateva randuri s-au dat clipuri publicitare avand ca fond sonor celebrissima oda si la unele canale tv. Ideea ce face temeiul unei astfel de ingeniozitati e simpla si productiva: lumea trebuie sa se bucure ca a aparut, in sfarsit, detergentul care-i spala petele, care o face mai alba si mai parfumata, care o curata de jeg repede, fara memorie, fara cazne de constiinta. Mergi la supermarket, cumperi paralelipipedul magic de detergenti si gata Bucuria! Super Bucuria. Acea Bucurie suprema care te tine un timp rusinat la gandul ca ai putut atata amar de vreme sa cumperi detergenti mai scumpi, dar nu si mai buni, pe muzica din 'Anotimpurile' lui Vivaldi.
Cum 'Care Vivaldi?'. Vivaldi, compozitorul. Cel care vinde pe toate tarabele 'Anotimpurile de vivaldi'. Dar nu numai pe tarabe, ci si la radio, cand se dau reclame pe fond muzical la tampoanele acelea murdarite atat de curat cu albastru. Sau la pasta de dinti garantata de asociatiile medicilor stomatologi careia nu-i lipseste decat un fragment din 'Messa in si minor' de Bach ca sa ne scape de carii.
Nu numai indivizii nu trec o seama de praguri spirituale, ci si profesiile. Meseria – ori poate arta – aceasta de autor de reclame ne convinge ca creatia e mai mult un fapt de curaj decat unul de dotare. Multe arte – precum 'Arta cofetarilor'. 'Arta pantofarilor' ori chiar completul renascentist de maiestrii de la cooperativa 'Arta si precizie' – au avut o viata scurta, fiindca au ignorat relatia, mai mult ca legitima, cu muzica clasicilor.
