Nascut gaozar

Pe jurnalisti, neluarea in seama ii acreste mai repede decat pe alti luptatori cu opinia, deoarece prima si cea mai importanta rasplata in presa e notorietatea.

Ziaristul, de care intr-o viata n-a auzit nimeni, e un nonsens profesional. Ciudat, in aceasta indeletnicire, e ca notorietatea se obtine din mii de articole de care nu-si mai aminteste nimeni. Cel mai comentat articol dureaza numai o zi. Atata e viata unui text fulminant de ziar, o zi. La fel de lunga ca a unui text anonim. Unii izbutesc sa ramana in prim-planul atentiei publice prin niste incidente care, daca nu le atesta dotarea pentru profesie, macar ii face interesanti. Ziarele noastre n-au promovat pana azi in prim-planul scandalului decat pe ziaristul balacarit de un presedinte. Unuia Iliescu i-a zis "Mai, animalule!", altuia Basescu i-a zis "gaozar". E putin, pentru saisprezece ani de contratimp democratic. E putin si pentru un loc in istoria marilor insulte in mass-media. In Rusia, ziaristii se impusca. Noi n-avem nici macar traditia unui scuipat prezidential. Agresiuni, e drept, am avut, dar numai de rang judetean. Romania trebuie sa mai astepte, pana ce un premier ii va da cu piciorul in fund unui confrate din presa sau un senator se va lua la pumni cu un reporter. "Gaozarul" lui Basescu o sa se faleasca o vreme cu onoarea de a fi fost luat in seama, fie si in acest chip imund, de primul om in tara, dar pentru un soclu in galeria ofensatilor de patrimoniu e putin. E nevoie de alte cateva umiliri de rasunet, ca intamplarea sa aduca a destin.

Cel mai sigur e sa te ultragieze unul dupa altul toti presedintii. Sa contezi, in ochii breslei, dar si al marelui public, ca indreptatitul national la injuria la cel mai inalt nivel. Iar daca ai norocul sa fii bruftuluit, in timpul unui dineu international, de mai multi sefi de state, nici nu mai trebuie sa scrii. Orice ziar va fi onorat sa-l aiba pe prima pagina pe marele ingaozat, imbrancit, palmuit sau azvarlit pe scarile presedintiei in cateva mandate republicane. Ziaristii nu-s singurii care se autosatisfac o viata din amintirea mareata a unui moment penibil. Cunosc un poet de provincie care, de cand a fost batut de un romancier din Bucuresti, o tine tot intr-o betie si-i adauga modestului caft de bodega virtuti artistice unice.

Lasand insa deoparte excesul prezidential, ma intreb daca chiar e corect, din punct de vedere profesional, sa te tii o saptamana subiect national dintr-o stuchire sau un blazon de gaozar. Despre unele lucruri, nu tocmai onorante, e valabila zicala din copilarie: Cine spune ala e! Cehov a scris o povestire, in care un negustor, care se dezvinovatea de un adulter fara sa i-o ceara nimeni, a ajuns sa fie condamnat pentru adulter.

Ce nu intelege confratele, care alearga la toate emisiunile unde-i chemat, ca sa strige ca-n "D’ale carnavalului", "Eu sunt gaozarul, nene Iancule!", e ca intre curiozitate si respect nu-i nici o legatura. Si ca, privindu-l cat de falos e ca prim maculat al profesiei, lumea va gandi exact ca Basescu: "Da, domnule, omul asta chiar e un gaozar!".