Ne vedem la Brancusi

NU NUMAI SCRIITORILOR nu le ies romanele sau nuvelele. Multor cititori nu le iese cititul lor. Citesc, citesc si, degeaba, nu se prinde nimic de ei. De nereusitele scriitorilor se vorbeste deschis, dar de absenta talentului de cititor niciodata. E nevoie de har si la dat si la primit.

AM AVUT UN COLEG care ragaia, tragea vanturi si se spala rar, cu scandal. Cand stai la camin in aceeasi camera cu treizeci de persoane, un ins care strica aerul, caruia ii put picioarele si aprinde lumina la miezul noptii, ca sa citeasca ziarul sau da drumul la radio cand toti vor liniste e un calvar. Ajuns consilier local al unui partid de margine dreapta, fostul nesimtit din vocatie a povestit intr-un interviu ca in studentie s-a luptat cu dictatura "intr-un mod foarte original". Cand ragaia si se partaia el, dictatura, de frica, se facea mica.

ACTORII NASCUTI CU FETE DE NATANGI, dar cu minti ascutite devin mari comedieni. Pe chipuri li se citeste o neghiobie simpatica. Neghiobii din nascare nu-s neaparat urati, numai ca obtuzitatea ii face antipatici, indigesti. Pe marii actori de comedie mi-a venit intotdeuna sa-i mangai, ca si cum as fi vrut sa le spun ca m-am prins, ca-i iubesc fiindca le ghicesc inteligenta chiar si cand nu fac nimic, cand se pierd intre oamenii de rand.

DACA VREI SA STAI DE VORBA cu romani la Paris, te duci la Atelierul lui Brancusi, de la Centrul Pompidou. Aici isi dau intalnire romanii, ca la ceas, la Universitate. Ii vezi, dupa cum se uita in jur, ca asteapta pe cineva, o persoana despre care nu stiu cum arata. Brancusi, ca mod de recunoastere intre conationali! Si limbajul intalnirii se modifica intr-un absurd elevat: "Ne vedem la Brancusi", "Te astept pe scari la Brancusi", "Bem o cafea, langa Brancusi".

VIATA, CA O CONTINUA POVESTIRE. Tot ce nu poate fi istorisit cu interes de ambele parti, traitorii si ascultatori, n-a fost trait cu adevarat, ci doar consumat. Povesteste-mi ziua de ieri. Pai, n-am ce-ti povesti, nu-mi aduc aminte nimic deosebit, care sa merite sa fie tinut minte.

FAMILIA IN CARE TOTI SE DESCURCA, fara sa-i deranjeze pe ceilalti. Mama strange pe furis hainele si incaltarile pe care sotul si fiii nu le mai poarta si le duce la targ. Pe o pereche de adidasi, ia patru sute de mii. Bani buni, cu care muti un pranz. Tatal vede in acelasi targ adidasii, pe care nu i-a purtat niciodata si-i cumpara ieftin, cu opt sute de mii. Dupa care ii arunca in sifonierul de unde mama ia lucrurile de dus la vanzare. "Ia te uita - zice ea - mai avea o pereche." Si o vinde din nou. De data asta, o recumpara unul din baieti. "Frumosi adidasi - il lauda tatal. Cred ca am si eu unii la fel, pe undeva. Ce-mi place e ca avem aceleasi gusturi!" Asta e, pe scurt, povestea societatii de consum.

CA SA NU AJUNG LA DISCUTII care-mi displac, ii spun amicului, care are obiceiul sa-si dea in toate cu parerea, desi nu i-o cer, ca scrinul vechi, din sec. XIX, pe care tocmai l-am cumparat e o imitatie chinezeasca recenta. Sa nu-i dea atentie. Amicul il examineaza si are iarasi o parere: "Nu mai cumpara imitatii. Cumpara ceva vechi!".