Note despre cîini şi mîţe

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
IMAGINE. În Piaţa de legume şi fructe, cîinii de la Biserică se bat cu cei de la Măcelărie.

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Moto:"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul‘‘ - Mircea Badea, realizator tv

CĂŢELUL CARE MĂ URMEAZĂ. Trecînd de Piaţa Victoriei, pe străduţa care duce în cartierul de lux al Bucureştilor, dau de o încăierare inegală, în care un căţel e luat la întrebări de cinci maidanezi vînjoşi. Contrar obiceiului cîinesc, căţelul face faţă cu demnitate. Nu se ştie cît ar fi durat rezistenţa-i eroică dacă n-aş fi pus mîna pe un băţ şi nu l-aş fi scos din mijlocul haitei.
Am mers mai departe. Cînd m-am întors, căţelul mă urma tiptil-tiptil; e drept, la o distanţă prudentă. Impresionat, am intrat în prima prăvălie întîlnită în cale şi, o dată cu pachetul meu de ţigări, i-am luat şi lui un pateu cu brînză, substitut jalnic, totuşi al indispensabilei fripturi. Cît timp am fost în magazin, căţelul m-a aşteptat la uşă, aşezat popîndău: de credeau că-i al meu cei în trecere pe acolo. A înfulecat repede pateul. Nu pentru că-i era foame – mi-am dat seama mai tîrziu – ci pentru că nu voia să mă piardă. Ştiam obiceiul maidanezilor de a fi năzuroşi, de a te lăsa cînd ţi-e lumea mai dragă. Astfel că mă aşteptam să rămînă locului, să-şi mănînce în tihnă cadoul picat din cer, apoi să se întoarcă de unde plecase, mai ales că ne depărtasem binişor de Calea Victoriei. Căţelul era însă la cîţiva metri în urma mea. Cînd mă opream, se oprea şi el. Dacă mă întorceam, se aşeza în fund şi se apuca de autopurecat. Parcă era un lucrător de la Filaj! M-a însoţit astfel un sfert din Bucureşti, făcînd faţă cu brio tuturor încercărilor, nu uşoare, de altfel. Pe Roma, din adîncurile unei curţi a dat năvală o dihanie pufăitoare care, după ce s-a izbit cu pieptul de grilaj, a prins să hămăie atît de disperat c-aveam momente cînd mi-era frică să nu se înece. Însoţitorul meu cu coadă nici n-a tresărit.
S-a aşezat în fund şi a prins să caşte. Pe Ştefan cel Mare, m-am aşezat pe banca unui părculeţ improvizat, lăsînd să-mi treacă prin privirile leneşe tramvaie, automobile, o bicicletă pe ghidonul căreia o fetişcană şedea cu buzele strînse. Căţelul n-a trecut mai departe. Nici nu s-a întors de unde plecase. S-a dus mai încolo şi s-a apucat să se joace cu o sticlă goală de plastic, închipuindu-şi că-i o mîţă. Era clar. N-avea treabă în acea duminică după-amiază şi, profitînd de apariţia mea, s-a gîndit să taie frunză la cîini. Pe Ana Ipătescu s-a oprit totuşi la o baltă, în care şi-a băgat lacom botul. Am profitat de escala asta şi am trecut repede strada, mai ales că semaforul se înverzise de-a binelea. Cînd s-o iau pe strada mea, în spate, la fel de cuminte, la fel de tăcut, căţelul! Am urcat în casă, i-am adus nişte oase şi l-am lăsat prins în hîrjoană cu copiii de pe stradă.
Nici acum nu ştiu dacă, luînd-o din nou la picior prin Bucureşti, după cîteva zeci de metri nu-l voi vedea urmîndu-mă supus.
Ca un căţel!

SCHEUNÎND. Căţeluşa Ginica are doi căţei: unul negru-negru şi unul, negru îndoielnic. Cel negru suge de zor. Trece pe trotuarul celălalt un tip cu fes de lucrător în construcţii. Pe cîini nu ştiu de ce îi scot din sărite lucrătorii necalificaţi. Lucrătorii necalificaţi, tipii sărăcăcios îmbrăcaţi şi roţile care se învîrtesc. Ginica se repede la pantalonul celui cu fes. Luat pe neaşteptate, căţelul negru cade în fund. Şi aşa rămîne, scheunînd jalnic.
Pedagogie. – Hai, Micki, pupă mîna doamnei, că ţi-a dat bună ziua! Micki, neascultător şi îmbufnat, tace. În schimb, doamna, stînjenită, se mută de pe un picior pe altul, ca o fetişcană căreia i se fac propuneri ruşinoase în faţa porţii. Dacă ar putea, s-ar piti după stîlp! În tramvai nu e însă aşa ceva. Bărbatul care-l poartă pe Micki într-o sacoşă de piele, de i se văd acestuia doar labele şi căpşorul, are o pălărie de vînător, cu o mîndră pană înfiptă în cureluşă. Din cînd în cînd, se apleacă şi-i ţine lui Micki un curs de pedagogie după ultimele descoperiri ale acestei încercate ştiinţe: înlocuirea atingerii cu băţul, cum se proceda în vremuri trecute, cu argumentele convingerii. O metodă cu evidente rezultate în cazul de faţă. Micki dă din coadă şi manifestă un entuziasm sonor deosebit. Stăpînul îl trage de urechi, ştrengăreşte.

IMAGINE. În Piaţa de legume şi fructe, cîinii de la Biserică se bat cu cei de la Măcelărie.