x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu ignoraţi actuala putere

Nu ignoraţi actuala putere

de Radu Tudor    |    02 Mar 2011   •   19:38

În ultima perioadă, mai bine zis de când PDL şi Traian Băsescu s-au prăbuşit în sondajele de opinie, foarte multe persoane sunt dispuse a crede că actuala putere e moartă şi umplută cu paie. Că vor pierde cu siguranţă alegerile anticipate sau la termen, că lumea este revoltată şi nu mai votează cu ei, că orice ar face, tot pe fundul prăpastiei sunt. Cunoscând comportamentul şi câteva date de culise ale unor lideri ai puterii actuale, sunt mai degrabă sceptic la entuziasmul acesta necondiţionat. Sunt suficienţi li­deri USL care se văd pe cai mari, pe Boc fugind printre uluci, pe Băsescu alungat pe o mare de gradul 7, pe Udrea tăvălită în mod repetat prin fulgi de cocoş. Dacă trei cercetări de piaţă poziţionează actuala opoziţie undeva la 60% din opţiuni, lucrurile nu vor rămâne aşa. Blocul politic al puterii şi-a strâns rândurile prin semnarea unui protocol de guvernare. Asta înseamnă mai mult decât o bucată de hârtie.

Înseamnă strategie comună şi bani. Foarte mulţi bani. Acesta e un aspect important pe care tind să-l neglijeze PSD, PNL şi PC. Regimul Băsescu-Boc se bazează foarte mult pe diversiune, manipulare, şantaj, presiune, argument financiar. Toate astea vor preveni ca PDL să nu aibă soarta PNŢCD, adică ieşirea din Parlament. Sărăcirea profundă a unor largi categorii din populaţia activă sau retrasă este premisa puternică a funcţionării mecanismelor oculte. Mituirea, ameninţarea cu pierderea locului de muncă (mai ales pe noul Cod al Muncii), logistica imensă de campanie, influenţarea prin media controlate sunt doar câteva dintre armele ce vor fi puse la bătaie. Nu-i suficient ca cei trei lideri ai USL să fie buni vorbitori şi "să dea bine la televizor". Antonescu, Ponta şi Constantin au nevoie de mai mult decât atât. E testul lor de foc, după înfrângerea usturătoare din 2009. Fără o strategie comună solidă, fără o comunicare în forţă, de tip occidental şi cu week-end-uri libere, totul va fi doar un foc de paie. USL nu va rămâne o veşnicie la 60%, dacă populaţia dezamăgită de actuala putere nu va simţi nişte acţiuni mai bine conturate, aş spune chiar mai dure, ale opo­ziţiei. Există un soi de comoditate în PSD, PNL şi PC bazată pe numărul de gafe ale puterii şi pe trecerea timpului. Din punctul meu de vedere, PDL şi mai ales UNPR pot oferi surprize prin metodele evocate mai sus. Iau în calcul şi scăderea pragului de acces în Parlament la 3%, votul prin corespondenţă, cel puţin un referendum declanşat de Traian Băsescu şi o isterie naţională însoţită de anche­ta­rea şi/sau arestarea unor bogaţi. Asta nu înseamnă că actuala putere va câştiga necondiţionat alegerile din noiembrie 2012. Dar nici nu va rămâne undeva la 15%-20%, cu mâinile în sân. Se va lupta din răspu­teri să dea lovitura de graţie, fără să conteze mijloacele. Scopul va fi totul. Un singur aspect nu pot controla însă puternicii de azi: o revoltă masivă şi tăcută la vot a celor nemulţumiţi, care să participe în proporţie de peste 70%. Pe asta însă nu m-aş baza, pentru că scârba provocată de politica actualei puteri va genera un absenteism favorabil, culmea, tot lor. Opoziţia încă moţăie, dige­rând nişte rezultate dulci de la televizor. Bătălia pentru schimbare se anun­ţă extrem de sângeroasă. Şi cine ig­noră actuala putere va avea re­muş­cări mai mari şi mai dureroase decât în 2009.

×