Nu servim bere fără mâncare!

Autoservirea Caraiman de pe Marele Bulevard. Un arătător detaşându-se dintre celelalte degete trimite către inscripţia potrivit căreia Nu servim bere fără mâncare!

Peste zece ani, băiatul cel mic, Vasile, care acum se târăşte pe sub masă, zbierând că vrea şi el o bere, se va carboniza din cap până în picioare, încercând să fure sârma de cupru de la un transformator de înaltă tensiune, pe care îl credea părăsit. S-a fă­cut scrum. L-au adus acasă într-o ulcică în care ţineau, de obicei, smântâna care le ră­mânea de la vacă după ce vindeau laptele.
*

DE PE VREMURI
Autoservirea Caraiman de pe Marele Bu­levard. Un arătător detaşându-se dintre celelalte degete trimite către ins­crip­ţia potrivit căreia Nu servim bere fără mân­­care! Din cele zece neoane ale localului arde doar unul. De aceea, sa­lo­nul e în­tu­necos, ca o lume privită cu ochii mijiţi. Pe la mesele risipite în imensitatea ca de hală a sălii, lume săracă, zgribulită asu­pra tăvii din tablă pătată de grăsime. Un cerşetor bătrân rătăceşte printre mese în căutarea unor resturi. În ciuda atât de ca­tegoricului anunţ, toată lumea vrea be­re fără mâncare. Lucrurile se petrec, de re­gu­lă, în felul următor. Cetăţeanul, in­di­fe­rent de vârstă şi profesie, ia o tavă proas­­păt spălată, şi de aceea umedă, şi se îns­crie în circuitul autoservirii, căreia i se mai spune în popor şi Plimbă tava. Nu ia nimic de mâncare. Ajuns în dreptul bazi­nului de bere, se apleacă, prinde elegant un pahar înalt, plin cu băutura atât de is­pi­titoare, şi-l aşază pe tavă. În întreaga lui fiinţă se poate ghici beatitudinea omului care a găsit bere.
– Nu dăm bere fără mâncare!, declară scurt casieriţa, privind pe deasupra lui.
Faţa ei exprimă hotărârea de a nu contrazice nici cu un milimetru avertismentul de la capătul arătătorului. Cetăţeanul dă să spună ceva. Cuvintele i se opresc în gât. Casieriţa îi aruncă o asemenea pri­vi­re că te miri de ce nu intră în podelele de gre­sie roşcată. Resemnat, se întoarce la ra­­io­nul de mâncăruri şi, după lungi dez­ba­teri interioare, pune pe tavă o pră­ji­tură.
– Nu e de ajuns o prăjitură!, precizează răutăcios casieriţa.
Clientul prinde a da în clocot de indignare.
Reuşeşte însă doar câteva mormăituri.
Casieriţa întinde mâna şi, cu un gest scurt, dar hotărât, ia paharul de bere şi-l pune, triumfătoare, pe tejghea.
*

BASTOANELE DE CAUCIUC DULCI
Fabrica de bastoane de cauciuc se confruntă cu grave probleme economice. Primele complicaţii s-au ivit când o ac­ţi­une în forţă a jandarmilor a dovedit că bastoanele erau mult mai dure decât permiteau Drepturile Omului. S-au făcut imediat cercetări şi s-a descoperit o afa­ce­re dubioasă, prin care se fura cauciuc din compoziţia bastoanelor. Materia şterpelită mergea la firma unuia dintre in­ginerii şefi. O firmă de produs în serie Hopa Mitică. A fost doar începutul.
Lovitura cea mare a primit-o Fabrica în clipa când Poliţia Română şi-a îndreptat preferinţele spre bastoanele din import. Şeful Poliţiei Române a justificat noua ori­en­tare prin bogatele tradiţii democra­tice ale Franţei.
– Această ţară, susţinuse şeful la o conferinţă de presă extraordinară, a atins perfecţiunea în ce priveşte blândeţea bastonului de cauciuc. Mulţi dintre cei care primiseră astfel de bastoane pe spinare mărturisiseră că loviturile fuseseră atât de dulci, încât nu numai că nu simţeau nevoia să protesteze, dar, mai mult, ar fi dorit să mai primească vreo câteva.
*

TRUC
Zece inşi din Seideieni s-au constituit într-o bandă specializată în furtul car­to­filor deja semănaţi. Mai întâi, ei şi-au în­su­şit cunoştinţele de specialitate, absolut necesare unei operaţii de furt de produse agricole. Trebuia să ştie ce sunt cartofii, când şi unde se seamănă, dar, mai ales, cum arată, să nu-i confunde, de exemplu, cu merele. Au ales cartofii şi nu, să-i spu­nem, verzele, pentru că acestea se în­groa­pă în pământ. Verzele se lăfăie, ca proastele, la suprafaţă. În cazul verzelor propri­e­­tarul îşi dă seama a doua zi c-au fost fu­rate. Cu cartofii e însă altceva. De şterpe­lirea lor proprietarul ia cunoştinţă la vreo lună după. Ducându-se la ogor să vadă în ce stadiu sunt culturile agricole, constată că nu i-au răsărit cartofii. Inutil să mai facă plângere la Poliţie. Hoţii veneau noap­tea cu o maşină specială de recoltat, dezgropau cartofii, îi puneau în saci şi refăceau la loc brazdele. Nici măcar un agent FBI nu şi-ar fi dat seama că s-a umblat la cartofii de dedesubt.
*

AU FURAT PODUL
Podul de peste râu, de două tone, a fost fu­rat peste noapte şi delegaţia de la Bu­cu­reşti a trebuit să treacă dincolo, în satul ve­­­­cin, unde ancheta un caz de corupţie, cu barca cu care Stelu Pandele merge la fu­rat struguri din viile de la marginea râului.
*

GRĂSUŢA
Grăsuţa şi-a potolit foamea. Nu se mai repede la oală. Din când în când se duce totuşi la locul faptei, înhaţă un os, îl î­nf­u­le­că şi iar se depărtează. Mulţumită, s-a aşezat cu botul pe labe. Deodată, îi vine chef să latre pe cineva. Pune ochii pe un ins cu fes şi flanel, care merge spre Ma­rele Bulevard ţinând o pungă de plastic în mână. Grăsuţa îl hămăie niţel. După care se întoarce la locul ei, cu satisfacţia datoriei împlinite. Datoria de a lătra, fireşte.

Din volumul "Veselia generală", în curs de apariţie