Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pensionarul Ionescu nu avea in casa nici o carte mare si groasa. De acest lucru si-a dat seama intr-o zi in care nevasta-sa l-a tarat prin mai multe magazine second-hand cu rochii si genti, iar el s-a oprit in fata vitrinei unei librarii si i-a zis: Mai umbla si singura, ca pe mine ma gasesti aici.
In vitrina erau aranjate cu schepsis carti de tot neamul, dar domnul Ionescu a ramas ca hipnotizat cu privirea pe un tom monumental cu un titlu promitator: Cele mai vestite 100 de pesteri din toata lumea. Ce fenomene se petrec intr-un cap de om, care descopera la 70 de ani ca e fascinat de toate pesterile vestite de pe planeta, nu stie nimeni. Totusi, se petrec. Daca n-ar fi ajuns printr-o intamplare in fata acelei vitrine, probabil ca domnul Ionescu ar fi murit fara sa dea la iveala adevarata sa vocatie, aceea de iubitor de pesteri. Nu-i exclus ca aceasta nevoie profund speologica sa fi aparut si sa fi vegetat intr-un adanc al subconstientului sau inca din ziua in care s-a mutat in apartamentul lor friguros, confort doi, din Ferentari.
Cand nevasta-sa l-a recuperat pe domnul Ionescu din fata librarirei a fost randul ei sa ramana ca trasnita. Domnul Ionescu avea sub brat un volumoi de cinci kile si un chip transfigurat, de om care aflase in sfarsit ce-i lipsea. Nu-i lipsea doar o carte mare despre cele mai mari vagauni, grote si caverne din toata lumea, ci insasi cartea trezirii sale dintr-o lunga, o foarte lunga asteptare. Chestiunea era ca, oriunde ar fi mutat-o in apartamentul lor cel mic, cartea aceea mare ii statea sotiei in drum. Exista si astfel de case, in care o seama de carti nu-si gasesc niciodata locul si dupa o vreme sunt expulzate.
Doamna Ionescu a urat dintr-un inceput cartea favorita a sotului, din pricini strict economice. Oricat si-ar fi abuzat inteligenta nu reusea sa inteleaga cum poate un pensionar intreg la cap sa dea pe o carte tot atatia bani cat ar fi dat ea pentru trei rochii la orice magazin second-hand. Cand domnul Ionescu gandea ca lucrurile s-au mai linistit si ca avalansa de griji noi o faceau pe doamna Ionescu sa uite de carte, aceasta, absolut din senin, intreba: Dar cu cartea aia ce faci?
Intr-o zi, cand s-au intors din oras acasa si doamna Ionescu s-a repezit prima la baie fiindca facea pe ea, l-a intrebat prin usa intredeschisa: Dar cu cartea aia cand o rezolvi, ca-mi sta pe creier?
Domnul Ionescu se uita numai pe furis in cartea lui. O ascundea si in cateva randuri a luat-o cu el in parc, unde a cutreierat in voie prin pesterile din India, Brazilia si Rusia. Le stia pe de rost si acest lucru il facea sa fie, pentru prima oara in viata, mandru de el insusi. Intr-o zi insa n-a mai gasit cartea acolo unde o dosise. Unde-i cartea?, a intrebat-o el cu un glas de martir pe doamna Ionescu. Zau, a raspuns ea, ce carte? Care carte? Ia te uita la el, mos batran, i s-a facut de carti!
Citește pe Antena3.ro
