O lovitură de teatru previzibilă

În chip automat, presa a desemnat retragerea lui Theodor Stolojan drept o lovitură de teatru. Şi-au spus cuvântul în exploatarea acestei sintagme nu numai gustul presei pentru senzaţional, dar şi incapacitatea de a desluşi dedesubturile scenei noastre politice.

După opinia noastră, gestul premierului desemnat nu e o lovitură de teatru. Sau, mă rog, nu e lovitură de teatru în adevăratul sens la cuvântului: un moment absolut inexplicabil. Mai multe fapte anterioare ne spun că retragerea era într-un fel previzibilă. Cel din octombrie 2008 e unul dintre ele. Dincolo de tactica electorală a alianţei D.A., vizând luarea prin surprindere a adversarului numit PSD, una dintre cauzele momentului de telenovelă, rămas în istorie sub sintagma Dragă Stolo, a constat în fragilitatea psihologică a lui Theodor Stolojan. Pur şi simplu, candidatul la prezidenţiale al Alianţei D.A. a clacat sub înfricoşătoarea presiune a campaniei electorale.

Un lucru asemănător se va fi petrecut şi aceste zile. Noua alianţă, PD-L-PSD, a cerut şi cere o extraordinară rezistenţă psihologică. Rezistenţă la reacţiile media şi ale opiniei publice. Rezistenţă la tensiunea ieşită din comun presupusă de negocierile extrem de dure pentru posturi. A scăpat din acest punct de vedere un amănunt semnificativ din timpul semnării aşa-zisului Pact pentru România. În tabloul halucinant al aglomeraţiei din sala de protocol a Senatului, premierul desemnat, teoretic omul cel mai important al momentului, ocupa un loc secundar, ca să nu spunem unul insignifiant.

Locurile centrale aparţineau celor doi preşedinţi de partide şi, mai ales, baronilor locali din PSD şi PD-L. Scena se dovedea mai mult decât semnificativă pentru rolul care i se atribuia de cele două formaţiuni lui Theodor Stolojan. Mai mult ca sigur, când s-a trecut la etapa cea mai importantă a formării noului guvern, cea a negustoriei pentru posturi, premierul desemnat şi-a dat seama că în viitoarea echipă de guvernare nu-şi poate impune punctul de vedere. Nu numai pentru că PSD e un negociator crâncen când e vorba de pârghii de putere, dar şi pentru că, dar mai ales, aripa Stolojan din PD-L n-a reuşit să fie asimilată de aripa PD. La împărţirea posturilor, care a început imediat după încheierea negocierilor politice, indiscutabil, gruparea PD a încercat să-şi impună oamenii. Theodor Stolojan îşi are şi el oamenii săi în PD-L. Confruntat cu această situaţie, şeful grupării PLD, şi-a dat seama că va fi un premier de faţadă. Nu numai în materie de posturi, dar şi în materie de decizii guvernamentale, domnia sa ar fost obligat să transpună în practică, fără a putea ridica vreo obiecţie, deciziile luate de conducerile celor două partide.

Retragerea lui Theodor Stolojan era previzibilă şi dacă ne gândim la ce s-a întâmplat după desemnarea din 10 decembrie 2008. Deşi gestul lui Traian Băsescu era de aşteptat (Theodor Stolojan fusese propunerea de candidat din partea PD-L), presa subordonată Cotrocenilor, în frunte cu Trustul FNI al lui Sorin Ovidiu Vântu, a declanşat o campanie virulentă împotriva lui Theodor Stolojan. Ca şi cum desemnarea de către preşedinte ar fi fost o surpriză de proporţii, artileria propagandistică a Cotrocenilor l-a făcut praf şi pulbere din perspectiva trecutului. Tot ceea ce s-a spus şi s-a scris după desemnarea lui Theodor Stolojan se ştiau de mai mult timp.

E limpede că virulenta campanie împotriva liderului PD-L ascundea intenţia lui Traian Băsescu de a scăpa de Theodor Stolojan. Şi dintr-un motiv foarte simplu. Nu e nici o îndoială că resemnatul e în realitate cârpa de şters praful de bibelouri a lui Traian Băsescu. Din acest punct de vedere, Theodor Stolojan e un Boc niţel mai înalt. Numai că, spre deosebire de Emil Boc, Theodor Stolojan n-are imaginea publică de slugă credincioasă a lui Traian Băsescu. Domnul preşedinte s-a jucat cum a vrut cu ţara şi prin şiretlicul de a trece mai puternic decât este. Spre deosebire de Theodor Stolojan, Emil Boc trece pentru opinia publică drept marioneta absolută a lui Traian Băsescu.

Astfel că ieri, 15 decembrie 2008, am asistat la o nouă scenetă de telenovelă regizată şi interpretată de Traian Băsescu.

Evident, cu sprijinul neprecupeţit al lui Theodor Stolojan. Pentru că, din câte s-a putut observa, Theodor Stolojan n-a lăsat impresia unui om care a luat o decizie în urma unei crize de nervi.

Un om scârbit de negustoria pentru posturi, cum vor încerca să ni-l prezinte deontologii lui Traian Băsescu, ar fi anunţat şi plecarea din PD-L şi, eventual, din politică. Theodor Stolojan nu numai că n-a făcut acest gest normal, dar, mai mult, a sugerat şi faptul că înlocuitorul său va fi Emil Boc.

Cel pe care preşedintele avea să-l desemneze fără să clipească.