O toamnă ”furtunoasă”!

Toamna asta a venit mai repede decat alte toamne, a venit furtunos – la propriu şi la figurat; au curs pe străzi oameni, mulţimi ca niciodată, au curs şi ape nervoase, şi furtuni şi-au început să plece, în schimb, de pe aceleaşi străzi, cainii vagabonzi. Au plecat cainii de pe străzi, au venit în locul lor ...oamenii şi apele, iată! O imagine stranie, dar cine ştie dacă nu cumva e o legătură între oameni şi caini, între ploile violente care-au distrus vieţi, revarsandu-se peste oameni şi oamenii prinşi în zbuciumul propriilor emoţii? Cine ştie dacă nu cumva ”muşcă” oamenii în locul cainilor şi cine ştie dacă nu cumva oamenii muşcă mai grav, mai agresiv şi mai ucigător decat cainii? Agitaţia acestei toamne a adus în lumină idei, ganduri, emoţii, frici, dubii, o mulţime de trăiri ce se ascundeau în conştiinţa colectivă. Oamenii care-au fost uniţi odinioară în numele unei idei au început să se despartă în vreme ce alţii, despărţiţi candva, s-au unit. Opusele – unite odinioară – precum partidele politice, unele de dreapta, altele de stanga, par afectate de o energie care ”separă”. Se rup prietenii vechi, se rup relaţii vechi, se despart oamenii care iubesc cainii de cei care urasc cainii, se resping cei care vor mancare de cei care vor aer curat, se luptă oamenii cu oamenii şi, pană la urmă, cu toţii vor aceleaşi lucruri. Evenimentele aduc la suprafaţa conştienţei ” o enormă copleşire a emoţiilor negative de separare şi pierdere”, cum spune David Hawkins. Conştiinţa colectivă are de rezolvat tocmai această stare de copleşire, tocmai această emoţionalitate negativă, adevărata sursă a evenimentelor, care au ca semne particulare ”despărţirea, separarea şi pierderea”. Cu totul întamplător, Hawkins a a numit momentele de izbucnire ale emoţionalităţii negative, ”momente de aur curat”, momente în care energia negativă acumulată în subconştient caută o posibilitate de ”decomprimare”, iar evenimentele oferă această şansă. Eliberare, decomprimare, vindecare – e unul şi acelaşi lucru.

Trecem printr-o toamnă a vindecării, printr-o vreme în care avem nevoie să ne ridicăm conştiinţa la un alt nivel, permiţandu-le emoţiilor negative să curgă, să apară, să fie, fără a lua decizii din ”mijlocul lor”. Emoţiile copleşitoare nu sunt expresii ale adevărului şi nu ne pot arăta calea corectă; în ele se ascund erori de percepţie, interpretări subiective, idei incomplete, felul în care noi am descris sau am perceput lucrurile în trecut. Cu alte cuvinte, se poate să privim către toate problemele care-au starnit valvă şi emoţie puternică, dar să nu vedem problemele de acum, or să le vedem neclar, cu ochii ”din trecut”. Se poate să vedem ca prin ceaţă, să luăm decizii din această conştiinţă înceţoşată, să rănim, să distrugem, să acuzăm şi să violăm ”frumuseţea” vieţii, să omoram prietenia, dragostea, comuniunea, comunicarea, visele şi sufletele, fără să vedem cu adevărat ceea ce se întamplă acum şi aici. Emoţiile de separare şi pierdere nu s-au ridicat la suprafaţă pentru ca noi să ne separăm, să ne despărţim şi să ne scufundăm în durere, în lipsă de speranţă, în dezamăgire, ci pentru a înţelege că acestea au fost trăiri în trecutul nostru, pe care avem acum oportunitatea de a le vindeca. Putem găsi calea care ne ajută să fim împreună cu adevărat; separarea e o stare a minţii, e o interpretare, e un vis urat. Pierderea poate deveni un caştig; ne putem corecta erorile de percepţie, de comportament, ne putem îndrepta greşelile şi ne putem redefini valorile, iar valorile autentice sunt întodeauna cele care sprijină viaţa, fie ea a oamenilor, a cainilor, a naturii, a munţilor, a apelor. Nu trebuie să ne despartă lucrurile, ideile, percepţiile, căci dreptatea ”minţii” e nebunie, cum zicea Ecleziastul. Dragostea uneşte, ura separă. Ura care separă oamenii de oameni, oamenii de caini, prietenii de prieteni, e o energie distructivă, e o soluţie a ”omului vechi”, o soluţie a lumii care ” a fost”. Iubirea e energia care sprijină oamenii şi cainii, e energia care uneşte, care ne deschide inimile către ”aurul” din interior, energia care uneşte şi pe care noi încercăm inconştient acum s-o recuperăm şi să ne vindecăm ca ...popor!