x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe stadion, la Turnu Măgurele

Pe stadion, la Turnu Măgurele

de Marian Nazat    |    19 Aug 2013   •   14:17

Stadionul din Turnu Măgurele este aşijderea localităţii, micuţ şi părăginit. Un  colţ  părăsit de provincie. Cândva, aici îmi petreceam mai tot timpul şi  sper ca profesorii de gimnaziu şi liceu să-mi fi iertat absenţele nemotivate de la ore. La începutul anilor '70, echipa de fotbal se zbătea prin “Divizia C”, laolaltă cu “Automatica” Alexandria, “Recolta” Stoicăneşti, “Chimia” Găeşti, “ROVA” Roşiori, “Cimentul” Fieni, “Progresul” Corabia, “FOB” Balş sau “Gaz Metan” Mediaş. Atunci, vedetele locale se numeau Laleaua, Stoichiţă şi Zavera, urmaşii lui Gruia, Bobocea şi Haimana.  Uşor, uşor, au venit întăriri şi aşa se face că prin 1976, pare-mi-se, turnenii şi alexăndrenii s-au bătut câineşte la promovare, ca între... teleormăneni, nu vă miraţi ! Au câştigat ultimii, că doar erau din reşedinţa de judeţ ! Oricum,  la capătul acelui derby, “oficialul”  Alexandru Limona a devenit persona non grata în  aşezarea de pe malul Dunării. În ediţia  următoare s-a produs şi minunea, “Chimia” noastră  a păşit în “Divizia B”, cu Fusulan antrenor (înlocuit încă din tur  cu ex-dinamovistul H.Eftimie). Primul meci a fost o sărbătoare  de nedescris, tribunele gemeau de pe la ora 9, de  parcă întregul oraş se mutase în jurul dreptunghiului magic. Ţin minte şi acum numele gloriilor în bocanci cu crampoane sortiţi să-mi fie idoli: Bârlă, Zariosu, Zâmbrea, Chioţea, Ştefan, Vâlceleanu, Pârvu, Cristea, Mac, Poncea, Şardi, Dragolea, Dragomir, Balaur, Pană, Iliuţă, Cristache, Nica, Meiroşu, Solomon, Radu, Bădăluţă, Ene, Cherănoiu şi Glonţ. Ultimul era de departe  cel mai iubit  şi faimos jucător din zonă, iar plecarea sa intempestivă la “Dinamo” Bucureşti  ne-a întristat şi bucurat deopotrivă. Câteva seri la rând  am frământat transferul, picat pe repezeală, cu chibiţii adunaţi pe “centru”, la chioşcul de ziare. Acolo ne strângeam în fiecare zi, îndeosebi duminica, şi dezbăteam  rezultatele de peste zi. Cam aceiaşi indivizi, infestaţi pe veci cu  microbul  cel mai minunat posibil. Nu conta că afară e caniculă sau vifor, nimic nu ne oprea să ieşim din casă şi să ne trăim la grămadă clipele de fericire sau mâhnire fotbalistică.  “Procesul etapei” de mai târziu  nu s-a născut din senin, l-au pregătit întâlnirile acelea de un romantism superb din cătunele ţării de suporteri înfocaţi şi nelecuiţi. Succesele au determinat autorităţile  să ridice o nouă tribună pe latura dinspre calea ferată, astfel încât pe gradene să încapă  5 - 6.000 de suflete. Într-o iarnă a nins fără întrerupere, cogeamitea, înaintea partidei cu “Metrom”  Braşov, care s-a şi amânat pentru luni, la amiază. Ca jocul să se dispute, am bătătorit zăpada, împrăştiaţi ca vânătorii de munte, şi am subţiat nămeţii până s-a înduplecat  arbitrul să  dea drumul zbenguielii pe derdeluş. Ai mei au învins, deşi la oaspeţi apăra regretatul Stere Adamache, portarul de la Guadalajara. Pe iarba verde de acasă i-am văzut, sfârtecat de emoţie, pe Dumitrache, Dinu, Lucescu, Deleanu, Cheran, Satmăreanu II, Dobrău, Sandu Gabriel,  Radu Nunweiller, Dudu Georgescu, Iordănescu, Tătaru, Dumitru, Ion Ion, C. Zamfir, Sameş, M. Răducanu, Gino Iorgulescu, Iordache, Stoica, Nichi Dumitru şi câţi  alţii. Cu Dobrin s-a întâmplat să fie împiedicat să coboare din autocar şi să-şi încalţe ghetele, interesele meschine  de pe plan local provocându-mi  astfel o rană niciodată vindecată, dar povestea am mai depănat-o altundeva. Ehe, cu greu pot să descriu stările ce mă luau în stăpânire în zilele premergătoare sosirii eroilor de naţională ! Era straniu să te trezeşti cu ei  lângă tine, în carne şi oase, după ce îi  văzusei numai la televizor. Şi pe care ţi-i imaginasei în fel şi chip, ascultând cu răsuflarea tăiată emisiunea de la radio, “Fotbal minut cu minut”, moderată de miticul  Minoiu. Oricum, mi-i închipuiam nişte  fiinţe cu însuşiri supranaturale, asemenea zeilor din “Legendele Olimpului”. Le scriam numele pe faţa de bancă, pe caiete, pe  cărţi, pe tenişi, oriunde  mi se năzărea, şi-i veneram cu inocent şi avântat  fanatism. Visam să ajung aidoma lor şi luni în şir  am plâns, rugând-o pe mama să-mi schimbe numele în ...Dumitrache. Treptat, vraja s-a risipit, pe măsura ce urcam în maturitate. Dar şi formaţia mea cea dragă s-a destrămat, iar deceniile postdecembriste  au trimis-o în amintire. Oraşul teleormănean nu mai are posibilitatea să asigure  fonduri pentru echipa de fotbal, ce ştire neghioabă ! De neconceput altădată, când turnenii se buluceau la “slujba de duminică” oficiată cu seminţe de bostan la cornet, însă ocoleau biserica. Copii, tineri şi vârstnici curgeau pe strada cu tei şi-şi ocupau locurile ştiute din tribune. Vara, îşi croiau din  ziare coifuri, să nu-i toropească soarele năucitor de câmpie. Iarna, se înfofoleau şi tropăiau să nu le  degere picioarele. Pe ploaie se ascundeau sub umbrele sparte  şi urlau cu năduf, ori de câte ori se credeau furaţi de “cavalerii” de smoală. Plecam îmbufnaţi ori entuziasmaţi, în funcţie de scor, şi vreme de o săptămână mestecam întruna meciul, stricam pronosticuri. În miracolul  acesta profan  se cuibărise religia cotidianului, cu apostoli şi sfinţi în tricouri şi şorturi. Pici fiind şi apoi adolescent, mă furişam în apropierea  idolilor şi îi ascultam topit de admiraţie, îi însoţeam la antrenamente şi le copiam gesturile. Astfel arătau modelele mele în etapa  aceea de debut de viaţă. Lunea, marţea, miercurea, joia, vinerea şi sâmbăta, dis de  dimineaţă,  şedeam cu orele la coadă şi imploram cerul să  prind “Sportul” şi revista “Fotbal”. Exemplarele erau întotdeauna insuficiente, noroc că la centrul  “Loto” exista colecţia  jurnalului de sport  a cărui necitire îmi crea insomnii. Dacă ratam o  cronică  de-a lui Chirilă, o relatare specială sau rubrica meşteşugită de neîntrecutul Belphegor ? Temele de şcoală  nu mi-au amânat niciodată  rânduiala, întâi pasiunea,  bolnăvicioasă adesea, la urmă învăţătura, sărut mâna, mamă !
 Calc tulburat pe gazonul tainei de odinioară, în liniştea revărsată de pustiul tribunelor. E vocea ruinei, a agoniei. Unde s-o fi stins glasul guralivului Măleaţă, şeful galeriei?  Au crescut buruienile, ca pretutindeni în România capitalistă. Chiar, bănuiesc că suntem  fruntaşi  pe continent  la  producţia de buruieni !  Un aspersor aruncă apă, să-mi spele mie amintirile, probabil. Să le îngroape  definitiv în brazdele de trifoi  şi pir  mutate pe teren, din  lunca Liţei, de hazliul Bondi, magazinerul şi mascota răposatei echipe... “Chimia” Turnu Măgurele, mândria  urbei în  urmă cu vreo 30-40 de ani....       


×