Pofte

Însărcinatelor le e poftă de căpșuni. Sau de alte fructe ieșite de pe rafturile magazinelor. Ca să le dea cât mai mult de lucru viitorilor tătici. Copiilor le e poftă mereu de dulciuri. Ca să îi certe mamele că fură pătrățele maronii înainte de masa principală și ca să le ia apărarea bunicile când vin în vizită și aduc prăjituri de casă. „Se strică repede, lasă copiii să mănânce...” Bărbaților le e poftă de fotbal. În fiecare seară în care liniștea se așterne pe hornul imaginar al unor cămine mai mult sau mai puțin imaginare. Cățelușilor le e poftă de os. Osul ăl mare, pe care multe dintre gospodine nici nu se obosesc să-l ia acasă din congelatoarele magazinelor-cu-de-toate din colțul bulevardului. Papagalilor le e poftă de cereale. În porții mici, ca să nu li se aplece. Vecinilor de lângă le e poftă de muțenie. Chiar și dincolo de orele legale de liniște. Vecinilor de jos le e poftă de pantofi fără toc. Totdeauna. Șoferilor de autobuz le e poftă de verde. Mai ales în intervalul de vârf, când circulația se împotmolește și vocile călătorilor se amestecă strident. Profesorilor le e poftă de cuvinte. Și tot mai puțin de cretă. Albastrului ultramarin îi e poftă de o pânză curată. Și de o mână de pictor care să pună cerul la locul lui. Adulților cu vârste cuprinse între X și Y ani le e poftă de cătușe. Nu chiar în fiecare zi, e drept. Bebelușilor le e poftă de lapte aproape praf. Pentru că știu ce-i bun pe lume. Jurnaliștilor le e poftă de adevăr. Câteodată. Ziarului îi e poftă de bun de tipar. Numai la închiderea ediției.