Ravase de amor pentru sefu’

Seful, care era matahalos, urduros si vesnic nadusit, isi scria, pe adresa de la serviciu, ca venind din partea unor femei, biletele de dragoste.

Secretara, care-i citea si-i clasa corespondenta, ii inmana aceste epistole exaltate cu o mutra grava, de martor involuntar la niste intimitati ce puneau intr-o lumina proasta conditia ei de cucoana cinstita. "Ce vrei sa le fac, Suzano - o intreba seful, mai mult ca s-o starneasca la un comentariu, decat ca s-o inveseleasca, nu vezi ca-s nebune? Ce poate s-astepte o muiere de la unul ca mine? Si totusi se inghesuie sa-mi scrie, ca si cum as fi Fat-Frumos. Nebune de legat!"

Secretara cunostea secretul, ca-n perioadele cand il apucau pandaliile si ar fi trebuit sa ia sedative cu pumnul, seful isi compunea la repezeala o scrisoare de iubire, ca din partea unei neveste de stab, gata sa-si lase sotul si copiii pentru el. Si, dupa ce-si aduna subalternii in birou ca sa le citeasca in batjocura declaratiile excitate ale inamoratei, se calma, devenea din nou jovial si dadea prime. Era un secret stiut de toata lumea, deoarece Suzana i-l incredintase curierei, iar aceasta, ca de aceea era ea curiera, sa transmita ceva de colo-colo, il raspandise la toti, cu conditia sa nu afle si altii. Cand Suzana iesea pe coridor si striga, cu vocea aceea ipocrita, de mare preoteasa pe care a cazut magareata sa fie prima confidenta a unui inchipuit, "Gata, sedinta, toata suflarea la sefu-n birou!", membrii executivului si functionarii principali isi luau un aer solemn si intrau pe rand, avand grija sa ocupe scaunele de la perete. Cele de sub nasul sefului le erau sortite fraierilor de la contabilitate. In ochii lor se uita seful, cand termina de citit scrisoarea pe care si-o trimisese prin posta rapida cu o zi inainte si pe ei ii chestiona: "Ei, acum puteti sa-mi spuneti ce-i cu misterul asta feminin? Ce-o impinge pe o persoana perfect onorabila si care are numai de pierdut dintr-o aventura sa se arunce in bratele unuia ca mine, nasol si gras? Ca eu, unul, nu mai pricep nimic!".

"Pai, sefu - lua cuvantul cel dintai secretarul de partid, ca si cum avea indicatii «de sus» in ce directie sa orienteze dezbaterile, nu stiti proverbul ca barbatul trebuie sa fie mai frumos ca dracu’?" Al doilea lingusitor era contabilul Ion. Poate si pentru faptul ca, avand scaunul chiar sub nasul sefului, lui parea sa ii citeasca burduhanosul scrisorile. Ceilalti, se intelegea din tonul unsuros, de mare sfetnic, al contabilului Ion, erau doar asa, pentru decor. Ca sa aiba schimbul sau de idei cu seful un public. "Iti spun eu, sefu’ - zicea contabilul Ion - misterul masculin e mai mare ca ala feminin."

Tovarasul Garbaciu de la cadre avea si el o observatie de bun simt, deoarece femeile tot niste cadre erau. Si cine sa patrunda mai adanc in sufletul lor gingas si vulnerabil ca Garbaciu de la cadre? Tovarasul Garbaciu se oferea el insusi ca argument, ca odinioara japonezii kamikaze: "Uite asa, cum ma vedeti, sefu’, alearga apucatele astea dupa mine!". La vorbele lui Garbaciu, colectivul radea cu multa intelegere. Om mai urat, mai prost si mai slinos ca el nu avea cum sa existe. "Stiti ce vor nebunele de la dumneavoastra - plusa Garbaciu de la cadre, fara sa-si dea seama ca tocmai ideea ca autoarele acelor misive libidinoase ar fi nebune ii anula argumentatia - ei, bine, vor barbatul adevarat."

Aici, in momentul cand discutia ajungea la rolul barbatului adevarat in viata miliardelor de nebune de pe planeta, mica adunare de barbati rufosi, prost platiti, cu probleme de prostata si cardiovasculare, dar barbati adevarati, cadea intr-o tacere lunga si evlavioasa.