x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Revederea cu generalul american James Jones

Revederea cu generalul american James Jones

de Radu Tudor    |    26 Mai 2016   •   07:50
Revederea cu generalul american James Jones

Săptămâna aceasta am reîntâlnit un important militar de carieră al Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre generalul James Jones, fost Comandant Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR) şi apoi National Security Adviser al preşedintelui SUA Barack Obama. O personalitate importantă, un profesionist desăvârşit al apărării şi securităţii pe plan mondial.

Jones era SACEUR la momentul invitaţiei (2002) şi aderării României la NATO (2004). Pe prima pagină a grupului său de consultanţă pe care-l conduce azi apare în partea de jos o fotografie din acel mandat, avându-l la stânga sa pe generalul Mihail Popescu, şef al Statului Major General, unul dintre cei mai apreciaţi militari români din ultimii 25 de ani.

Reîntâlnirea noastră a fost plăcută şi am rememorat primul mic dejun de lucru pe care l-am avut în urmă cu 12 ani, la invitatia sa, pe 10 martie 2004, chiar la sediul Cartierului General al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) de la Mons, Belgia.

La discuţie au participat câteva persoane precocupate de temele importante ale apărării şi securităţii regionale şi internaţionale. Am abordat împreună subiecte esenţiale precum comportamentul Rusiei, soliditatea NATO, necesităţile României, Siria şi Orientul Mijlociu. Am ascultat câteva informaţii şi analize demne de o mare personalitate militară cum este generalul James Jones.

 

 

 

×