x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale România în diplomația secretă a SUA

România în diplomația secretă a SUA

de Dan Constantin    |    05 Iul 2016   •   07:13
România în diplomația secretă a SUA

Independence Day, sărbătorită în 4 iulie ca Ziua Națională a Americii, este un prilej pentru a evoca relațiile cu marele aliat de acum al României și a descoperi etapele unui drum complicat parcurs timp de multe decenii prin aranjamene discrete, secrete și operațiuni speciale. Desecretizarea unor documente diplomatice esențiale puse în circulație de lucrarea coordonată de Ambasadorul Nicolae Ecobescu - Trei decenii de relații româno-americane, Fundatia Titulescu - permite o evaluare a nivelului de interes și reprezentare al contactelor din perioada 1955-1985. Statele Unite au avut o strategie clară pentru a deschide drumul democrației în Europa de Est. În 24 mai 1958, Președintele SUA a aprobat un Raport al Consiliului de Securitate Națională privind politica față de țările din Europa Răsăriteană dominate de Uniunea Sovietică. Se renunța la ostracizare și izolarea regimurilor respective prin adoptarea unei poziții mai maleabile, care să îmbine biciul și bomboana. Țările incluse în Raport erau Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria și România, un plan separat fiind pentru Polonia și Iugoslavia. Raportul de evaluare din 2 iulie 1959 menționează ca obiectiv pe termen lung ,,realizarea dreptului popoarelor națiunilor dominate de a se bucura de guverne reprezentative și participarea ca membre ale comunității Lumii Libere”. Raportul este destinat Departamentului de Stat și agențiilor interesate, primul capitol fiiind intitulat Îndrumar pentru operațiunile speciale. Deschiderea relațiilor ,,ar da posibilitatea SUA să descopere în rândul birocrației de partid și guvernamentale, pe acei indivizi sau grupuri care dau semne de gândire independentă, de aspirații naționaliste sau de dorința de a-și folosi influența pentru a schimba relațiile de subordonare a națiunii lor față de Uniunea Sovietică”. Evaluarea din 1960 menționa în cazul României ,,perspective favorabile, ceea ce poate fi de folos pentru a oferi Statelor Unite oportunități modeste de a-și promova obiectivele politice”. Oportunitățile au fost valorificate la un nivel ridicat după 1965, în perioada de mare deschidere din relațiile cu România stimulate de contactele dintre președinții celor două țări. Obiectivele planului secret din 1958 au fost atinse după 30 de ani. Acum există desigur o altă strategie pe care o vom afla după o altă etapă a desecretizărilor.

 

×