x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Romanul Raul

Romanul Raul

de Roxana Roseti    |    08 Oct 2006   •   00:00
Romanul Raul

Vineri seara, prinsa in harjoana cu SRI, SIE, implicit cu micul Elwis (cu dublu w), Romania a pasit usor pes-te o stire tare.



Vineri seara, prinsa in harjoana cu SRI, SIE, implicit cu micul Elwis (cu dublu w), Romania a pasit usor peste o stire tare. Deci: cel mai batran "animal" din Gradina Zoologica din Bucuresti este condorul Raul! Unicul exemplar de condor din Romania si unul dintre putinele aflate in captivitate din Europa. Are peste 70 de ani si ingrijitorii de la Zoo se mandresc cu faptul ca a devenit o data cu trecerea anilor mai sociabil: "Nu e pasiv, vine la gard, danseaza cand vede vizitatori, iar uneori se amuza cu mancarea". Cu alte cuvinte, mandria Anzilor Cordilieri, falnicul Raul de altadata, a devenit o leguma ciudata, nepasiva. Sociabila. Acestui condor ii putem da, fara emotii, titlul de Roman. Are caracteristicile mioritice de baza: vine la gard, danseaza la vizitatori, uneori se amuza. E romanul care n-ar parasi tara pentru nimic in lume. Mircea Cartarescu spunea cu ceva timp inainte ca Raul, baiat cuminte, sa intre-n scena, ca s-a saturat de Romania, ca vrea sa se stabi-leasca in strainatate. Undeva unde ar putea duce o viata linistita. Domnule Cartarescu, nu stiti ce pierdeti! Ba stiti: nervii, mana ce tine condeiul, partea de creier unde se afla starea de poezie. Dar Raul ar zice, daca ar vorbi: "De ce sa parasesti tara? Romania este Spectacolul. Unul atat de bun, incat te face sa lingi ecranul televizorului. Chit ca-ti pierzi limba, ca, de, fiecare pasare pe limba ei piere". Sa ne traiesti inca multi ani de aici incolo, Raule! Mai ales ca nu esti singur. Ingrijitorii tai si-au facut temele si au declarat ca: "Alte animale de la Gradina Zoologica din Bucuresti care au atins varste inaintate sunt cimpanzeul, gaia, zimbrul, iacul, vulturul sur si elefantul". Parafrazand un om politic autohton: "Nu aplaudati inca, nu ne putem imprieteni chiar toti".

×
Subiecte în articol: editorial