Oricâte probleme feng shui găsiţi la locul de muncă, pentru fiecare există un remediu. Feng shui poate face multe lucruri pozitive pentru dumneavoastră. N-ar fi minunat să progreseze cariera dumneavoastră printr-o analiză a intrărilor principale de la potenţialele locuri de muncă, înainte de a accepta slujba?
Cei mai mulţi dintre noi nu putem alege clădirea în care urmează să lucrăm, însă putem face schimbări la locul de muncă pentru a aduce bunăstare. Într-o lucrare Feng shui la serviciu se menţionează trei reguli ale proprietăţii: poziţia, poziţia şi iar poziţia. Aşadar, locul de aşezare a firmei este foarte important. De exemplu, cei mai mulţi dintre comercianţi trebuie să-şi "aşeze" magazinele în locuri aglomerate, exceptându-i pe comercianţii cunoscuţi, ai căror clienţi sunt dispuşi să meargă mult pentru a cumpăra de la aceştia.Dacă puteţi alege locul pe care veţi construi, examinaţi relieful şi clădirile. În cazul în care există apă curgătoare în apropiere, fiţi siguri că intrarea principală priveşte către aceasta. Dacă apa curge în spate, e semn că veţi puncta oportunităţile financiare fără a putea profita de pe urma lor. Există şi posibilitatea să plasaţi un lac sau o fântână în faţa clădirii (Century City din Los Angeles este un exemplu - fântânile de pe Avenue of the Stars au contribuit serios la opulenţa zonei, potrivit aceleiaşi cărţi). Este important ca spatele clădirii să fie protejat de dealuri ori de construcţii înalte. Din perspectiva feng shui, sediile cu forma regulată (cele pătrate, rotunde) sunt mult mai bune decât cele cu forme neregulate. Evitaţi sediile dintr-o intersecţie în T; deşi pare profitabilă afacerea datorită aglomeraţiei, shar-ul (săgeata otravită) din acel loc este un dezastru.
Copacii creează energie ch'i. Ideal ar fi ca aleea principală să aibă o curbă, fiindcă drumul drept ţinteşte uşa din faţă şi creează shar. O oglindă poate reflecta energiile negative. Vechii chinezi erau de părere că cea mai bună orientare a intrării principale să fie către direcţia norocului, sud. Intrarea din spate trebuie să nu fie în linie cu cea principală, altfel energia pozitivă pătrunsă prin faţă va ieşi pe uşa din spate.
Biroul trebuie să fie confortabil. Orice lucru care ţinteşte către uşa dumneavoastră e o săgeată otrăvită ce poate fi eliminată cu plante sau cu o oglindă pe partea exterioară a uşii.
Forma ideală a biroului e cea pătrată sau dreptunghiulară, colţurile în afară fiind "corectate" cu un ghiveci de plante sau cu o oglindă atârnată. Vă veţi simţi mai relaxat dacă biroul se află îndreptat către sud sau dacă staţi cu faţa spre uşă. Evitaţi să vă aşezaţi cu spatele în dreptul unei ferestre fiindcă poziţia înseamnă lipsă de sprijin; dacă nu se poate, ţineţi jaluzelele trase. Birourile n-ar trebui aşezate faţă în faţă, ci diagonal, pentru a se evita confruntarea. Cariera e influenţată pozitiv de elementul metal, astfel că o cutiuţă cu metal pe birou vă poate aduce surprize plăcute.
Feng shui nu poate face totul de unul singur; el vă poate ajuta, nu va face minuni. De pildă, un feng shui bun va uşura dialogul cu colegii de serviciu datorită chi'i-ului pozitiv din mediu. Potrivit lucrării, drumul în viaţă al multor oameni care au folosit feng shui a înflorit. Vă doresc energie ch'i din plin!