x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Saracia e o inchisoare

Saracia e o inchisoare

de Tudor Octavian    |    10 Iul 2006   •   00:00
Saracia e o inchisoare
DOAMNA care, pe vremea cand era domnisoara, avea o mutrisoara nostima de pisicuta, acum are o fata cazuta de motan. Cu exceptia leilor, comparatia cu animalele e confortabila numai la tinerete.

CAND SUNT INTREBAT cum de am atatea subiecte, cum de nu ma epuizez, raspund simplu, pe intelesul tuturor: imi iau medicamentele la timp.

CEA MAI UMANA REPLICA data anchetatorilor de un hot prins saracul dupa prima spargere la o banca: Am vrut sa vad si eu macar o data cum e sa ai bani.

IN TREN, un ardelean povesteste ca a gasit de lucru la imbutelierea apelor minerale, unde colegii-s de treaba, insa patronul e hain. "Da’ macar apa aia minerala - intreaba un calator, cu legitimitatea romanului care stie ca la fabrica de carnati lumea tebuie sa se indoape cu carnati, iar la fabrica de sapun sa plece acasa cu un sapun - macar apa va lasa sa beti la pofta?" Dupa o pauza lunga de gandire, ardeleanul raspunde grav: "Apa, ce-i drept, primim cat dorim".

VIGUROASA INDUSTRIE a alcoolului da de lucru la sute de mii de oameni. Si nu numai cu productia, ci si in spitale, la centrele de recuperare, la politie, la statistica. Se invata cu munca pana si copiii care-si tarasc acasa tatii beti de la bodega.

SINGURUL MEU TALENT - spune un fost membru PCR - a fost la scris referate. Dupa o clipa de nostalgie adauga: Si la procesele-verbale de sedinte eram pus sa scriu, da’ acolo, de ce sa mint, erau altii mai buni.

LOGICA unuia deprins sa fie platit prost si care, contrar asteptarilor, e platit si mai bine: "Daca mi-a dat mult, inseamna ca e de unde. Si atunci inseamna ca mi-a dat putin". E logica eroului lui Ion Creanga cand isi asteapta in zadar omul cu care si-a dat intalnire: Se vede c-a si venit, de vreme ce n-a mai venit.

SARACIA e o inchisoare. De saracie nu scapi, din saracie evadezi, cu toate riscurile unei astfel de indrazneli. Multi se resemneaza in saracie, fiindca au uitat ce viata e dincolo de zidurile puscariei. Aici - par a spune - sunt macar aparat de niste ziduri, dar dincolo, cine ma apara?

UN PRIETEN BUN. M-am vazut cu el de vreo opt ori. Nu stiu daca ar fi fost un prieten la fel de bun vazandu-ma tot timpul. Un prieten si mai bun: m-am vazut cu el doar de patru ori. Cel mai bun prieten: nu ne-am vazut niciodata, dar stim amandoi ca mai e timp. Iar daca nu va fi sa fie, nu-i nici o paguba.

LA TALCIOCURILE din toata lumea, majoritatea lucrurilor scoase la vanzare cu preturi de nimic sunt serviciile de cafea si seturile de farfurii, ce se dau cadouri la nunti si la aniversari de familie. Foarte multe n-au fost folosite niciodata. Zac pe tarabe, lumea nu le cumpara, totusi, la nunti si la aniversari, invitatii vin cu servicii, iar gazdele zic: "Vai, sunt splendide!" si le ascund in dulapuri, ca sa le vanda dupa moartea lor, la talciocuri, urmasii.
×
Subiecte în articol: editorial