x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Serbarea şcolară

0
Autor: Mihaela Rădulescu 03 Dec 2010 - 11:28

E, poate, unul dintre cele mai emoţionante momente pentru părinţi, bunici, cu-atât mai mult pentru copiii aflaţi în premieră pe scenă! Am deja experienţa câtorva astfel de serbări şi, deşi am lucrat atâta vreme în televiziune, evit să-mi filmez agresiv copilul şi prefer câte o poză sau o secvenţă scurtă, la care să se uite chiar el cu nostalgie şi mirare peste nişte ani...

Cred că e mult mai energizant pentru orice copil să-l priveşti în ochi şi să-i zâmbeşti încrezător şi admirativ, indiferent ce execută pe scenă. Am văzut taţi agitaţi, cu camera de filmat pe-un umăr şi aparatul foto pe celălalt, mame uşor încurcate de tehnica digitală şi de capetele altor părinţi, care pierdeau... esenţialul: contactul vizual, sentimentul de admiraţie imediată pentru ce face copilul, bucuria de a-l vedea descur­cându-se minunat într-o situaţie poate stânjenitoare pentru un copil timid sau mai puţin talentat la cântat şi spus poezii... Ador să urmăresc fiecare deget frământat, fiecare buză muşcată, fiecare gest de emoţie, căci toate îmi spun atât de frumos povestea copilului meu...

Când mergem la serbare, n-ar trebui să întârziem nici o secundă şi nici să facem conversaţie cu părinţii de lânga noi – o să vă mire, dar copilul, aflat în culmea unei emoţii creative, simte dezinteresul celui venit pentru el şi, în loc să se încarce cu minunile din ochii noştri, îşi baricadează şi mai abitir curajul... La serbare, oricât de mulţi părinţi, bunici, copii ar fi în faţa lui, tu, părintele prezent, eşti singurul care contează pentru copilul tău. Pentru tine are îndrăzneala de a evolua artistic, pentru tine are emoţii, în ochii tăi caută sprijin şi-n palmele tale vrea să-şi sprijine capul, după...

Obsesia de a ne filma copiii cu toate aparatele moderne ar trebui uşor regândită, ca să nu bifăm doar încă o filmare reuşită cu copilul, în loc să adunăm în sufletele noastre pereche, încă o emoţie reală, puternică... Iubirea încă nu se încarcă la priză şi nici nu se descarcă dacă e folosită la maxim... Iubirea, din fericire, încă e despre ochi-în-ochi şi suflet-în-suflet, nu despre megapixeli şi foldere...

Citeşte mai multe despre:   de pus pe gând

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de