Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se poartă sondajele, mai ales în această perioadă a anului, înainte de nişte alegeri care o să pună paie pe focul politicii noastre, un foc stins şi reaprins artificial de fel de fel de anunţuri şi evenimente, de atât de multe ori încât nici măcar nu mai are importanţă bilanţul. Se poartă, aşadar, întrebările precise la care se răspunde cu “da”, “nu” sau “nu ştiu”, întrebări adresate la colţ de stradă, în puncte reprezentative ce pot prevesti marea schimbare. O schimbare atât de mare şi de importantă, încât, de mai bine de douăzeci de ani încoace, se lasă aşteptată fără speranţă.
Se poartă marja de eroare. E cel mai căutat produs în sezonul primăvară-vară, Bucureşti, 2014. Plus, minus trei la sută, cifre fără sens care aduc cu sine numai mirosul uşurel de democraţie şi dreptate. Cine cu cine votează, cine cu cine nu votează, aberant amestec de măsuri inegale, declaraţii de presă fără nicio noimă, atacuri la persoană şi intervenţii în direct şi-n exclusivitate la cele mai aşteptate emisiuni ale după-amiezii. Marja de eroare e singura care mai are un strop de sens. Cu asta rămânem, cu asta ne vindecăm. Suntem ţara-marjă de eroare, poate că, de fapt, noi nici nu existăm, ci suntem numai produsul finit şi imaginar al unei întâmplări, al unei erori care, din vina destinului sau a cine ştie cui, ne-a ţinut partea şi ne-a lăsat să prindem contur.
Se poartă culorile. Electorale, desigur. Roşu, verde, galben, portocaliu, albastru. Sau nu. Parcă nu toate aceste culori înseamnă ceva. Deocamdată. Cine mai ştie şi de ce am mai ţine minte atâtea detalii? Noi avem altceva de făcut. Intoxicarea de la televizor, din presă, de la radio, din panourile stradale a cuprins fiecare părticică a conştiinţelor noastre. TVA-ul la pâine, piaţa trebuie să crească... Afirmaţii peste afirmaţii, că de promisiuni nu mai poate fi vorba. Se poartă culorile. Ieşiţi, aşadar, din doliu. Măcar în campania electorală.
Se poartă sondajele. Şi marja de eroare. Şi culorile. Şi vorbele aruncate-n vântul nimănui. Aud acum de la televizor, ca prin vis, că România a avut cea mai mare creştere economică în primul trimestru. Mai mare ca ţări importante ale Europei. De ce? Ne explică invitaţii din platou: pentru că tăiem păduri şi vinem mult lemn. Cinic. Ai dreptate, parcă e o glumă. Proastă, nu? Hai mai bine să schimbăm postul de televiziune. Să ne amuzăm iar pe seama unor dezacorduri sau să plângem de emoţie când vedem copii bucurându-se că primesc în dar, pe neaşteptate, o ciocolată mai mică decât propria lor palmă. Sau ne irite ipocrizia şi minciuna, pentru a nu ştiu câta oară pe ziua de azi. Suntem obosiţi. Nervoşi. Şi un pic speriaţi. Nu asta e lumea din care ne aşteptam să facem parte acum câţiva ani, când abia începuserăm să ne rearanjăm priorităţile. Hai mai bine să închidem televizorul de tot. Şi uşa. Şi fereastra. Singura vestea bună care contează ne-a intrat deja în casă: au apărut cireşele. Cireşele de mai.
