Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Moartea poate fi uneori o chestiune de prost gust. Nu în ce îl priveşte pe dispărut, ci în ce priveşte viaţa. O chestiune de prost gust a vieţii. Orice moarte trebuie să însemne ceva, să fie în logica existenţei individului. Un prieten, cu care am convenit asupra unor lucruri importante pentru amândoi, s-a aşezat seara în faţa televizorului, şi-a umplut un pahar cu vin roşu, care face bine la sănătate, şi a murit. Nu s-a răsturnat din fotoliu, nu a vărsat paharul, nu s-a manifestat în nici un fel.
Îl avea în vizită pe un tovarăş de afaceri, acesta pregătea nişte senvişuri în bucătărie, iar când i le-a adus l-a găsit mort. Nu contează cu ce diagnostic. Tot ce contează e că nu era momentul, că nimic nu anunţa sfârşitul. Era un gen de hodoronc, tronc, care se potriveşte cu multe, nu şi cu plecarea unui om foarte viu în cea mai completă moarte. Mor mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, e ca şi cum un cerc, care era foarte larg, e din ce în ce mai strâmt. Aş spune chiar că-i întrezăresc marginile. E logic să fie aşa. Regula cercului e să se închidă, să poată fi înţeles ca o mărginire, ca o terminare. La prietenul care a murit din senin, lăsând totul vraişte în urmă, lăsând fără soluţie lucruri care impuneau imperios o soluţie, un înţeles, o continuitate, mă gândesc mereu. Şi în iraţional trebuie să existe o noimă. Deşi comparaţia nu-i cea mai potrivită, m-am simţit ca o mireasă căreia i-a fugit bărbatul în noaptea nunţii şi nu a mai avut despre el nici o veste tot restul vieţii. O astfel de moarte e o jignire în totul deosebită de toate jignirile inventate de om. Infinitul, despre care gândeai că-i un concept matematic, filozofic şi literar, îţi dă una în cap de nu-ţi mai revii cu adevărat niciodată. Când mă aflu faţă în faţă cu unii dintre cei care i-am fost apropiaţi, deşi au trecut anii, ne fixăm cu priviri speriate, ca în ziua în care s-a răspândit vestea morţii subite a prietenului nostru. E lucrul care încă ne leagă, frica de nonsens. Temerea că ni se poate întâmpla acelaşi lucru şi că orice prevedere e de prisos, fiindcă nonsensul coboară în nonsens prevederile. În grupul nostru, prietenul care a dispărut scurt era cel mai determinat în tot ce întreprindea, alături de el, în afaceri cu el, în discuţiile cu el totul părea cu sens. Unii oameni au acest talent de a răspândi, de a contamina lumea cu motivaţii. Nici când făcea o tâmpenie – şi, Slavă Domnului, făcea multe şi mari – nu te întrebai ce l-a apucat. Păi, îţi spuneai, dacă nici unul ca el nu făcea treaba cu un rost, atunci cine?! Farmecul rar al unor semeni constă în aceea că dovedesc un rost în orice absurd. O singură dată, dragul de el, dragul meu prieten a greşit rostul: când l-a izbit drept în inimă infinitul.
Citește pe Antena3.ro
