Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu (mai) sunt om politic activ și nu obișnuiesc să comentez actualitatea politică, cu atât mai puțin ceea ce se întâmplă în alegerile interne ale partidelor de la noi.
Asist și eu, ca toată lumea, de ceva vreme, la spectacolul, uneori excesiv de zgomotos, al campaniei interne pentru alegerea viitorului președinte al PNL. În virtutea experienței acumulate într-un partid istoric, rival al PNL, PNȚCD, efigie a onoarei și principialității în politica românească, ai cărui membri au fost martirizați în anii de început ai puterii comuniste, simt nevoia să le ofer liberalilor, candidați și alegători, câteva sfaturi, măcar pentru ca partidul lor să evite soarta fostului meu partid.
Partidul Național Liberal nu este un simplu partid politic. El este astăzi ceea ce s-ar putea numi echivalentul românesc al GOP (Grand Old Party, denumirea sub care mai este cunoscut Partidul Republican din SUA). Membrii PNL au toate motivele să se simtă mândri, pentru că partidul lor a fost motorul dezvoltării României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX, cel care a transformat, în nici 100 de ani, niște voievodate medievale într-un stat european modern. De numele liderului istoric al liberalilor Ion C. Brătianu (de la a cărui naștere s-au împlinit în acest an 200 de ani) se leagă, într-un fel sau altul, toate evenimentele majore ale istoriei noastre din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: revoluția de la 1848, unirea de la 1859, instaurarea monarhiei, războiul de independență din 1877. La toate aceste evenimente a fost în primele rânduri și a jucat un rol major. Iar opera sa a fost strălucit completată în prima jumătate a secolului XX de fiul său Ion I. C. Brătianu, al cărui rol (printre multe altele) în negocierile de pace de la Paris a fost unul important în realizarea României Mari, în 1918. Se poate spune că implicarea acestor oameni în politica românească a schimbat chipul țării, prin înființarea unor instituții fundamentale ale democrației (Banca Națională, de pildă) sau construirea de edificii publice a căror măreție stârnește și astăzi uimirea și încântarea (podul de la Cernavodă, pe al cărui șantier a lucrat și tânărul inginer Ionel Brătianu, Calea Victoriei, cu toată măreția ei arhitecturală, care a adus Bucureștiului denumirea de Micul Paris).
Partidul Național Liberal nu este un simplu partid politic. El este o componentă esențială a patrimoniului istoric și civilizațional românesc, dovada vie că în țara lui „nu se poate”, chiar se poate, un motiv de mândrie națională și un model de dezvoltare rapidă a țării, o speranță în eterna renaștere a României.
Un mare om politic și gânditor liberal din perioada interbelică, I.G. Duca, scria: „Doctrina națională-liberală este lămurită. Ea se poate rezuma în formula: «Progresul sub toate formele, în cadrul, însă, al concepției proprietății individuale»”. Definiția lui I.G. Duca este excelentă. Simplă și ușor de memorat. Dar nu este atât de clară cum pare la prima vedere. Fiecare cuvânt al ei este corect, dar se impun unele explicații legate de noțiunea de „progres”.
În ultimul său discurs de președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama a spus că măreția și puterea SUA sunt date de faptul că fiecare președinte american a recunoscut munca predecesorului său, pe care a încercat să o ducă mai departe. E drept, discursul a fost ținut la Chicago înainte de mandatul lui Donald Trump. Dar ideea este aceea că pentru progresul real nu trebuie să tai coada câinelui, să arunci totul la gunoi și să rostești formula falimentară, atât de dragă politicienilor români: „punct și de la capăt”. Ar însemna să te condamni singur la drama lui Sisif. De altfel, Barack Obama este departe de a fi inventatorul acestei idei despre progres în politică. Ea este prezentă în operele părinților gândirii liberale și un John Stuart Mill, de pildă, scria în prima jumătate a secolului al XIX-lea că partea cea mai dificilă a progresului nu este cea legată de ce aduce el nou, ci cea referitoare la ce trebuie păstrat din vechea experiență. Noul se poate construi temeinic și confortabil doar dacă ții cont de experiențele pozitive ale înaintașilor.
Citește pe Antena3.ro
Este superfluu să afirm avantajul pe care o asemenea viziune asupra progresului îl oferă în bătălia politică unei formațiuni politice cu greutatea istorică a Partidului Național Liberal și sunt bucuros să constatăm că cel puțin unul dintre candidați demonstrează în moțiunea sa că acordă istoriei partidului respectul și atenția care i se cuvin.
În Cuvântul de întâmpinare al unei excelente crestomații de studii despre liberalism, apărută în urmă cu mai bine de două decenii, lucrare care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui membru de azi al Partidului Național Liberal, eseistul Alexandru Paleologu, mereu surprinzător, dădea această definiție a omului liberal: „A fi liberal, în accepția originară a termenului, înseamnă a fi înțelegător, deschis, realmente uman. Așadar, nu în ultimul rând, politicos. Cuvântul acesta implică noțiunea de cetate (gr. Politeia)”.
În viziunea unui estet ca Alexandru Paleologu, dincolo de doctrine care, pe anumite porțiuni, pot fi comune mai multor partide, idei și strategii specifice luptei politice, omul liberal se distinge printr-un stil de viață, printr-o prezență fizică și un anumit comportament public, menite să-l facă lesne recognoscibil la nivelul societății: comprehensibilitatea, inclusiv socială, pentru cei mai defavorizați, deschiderea către dialog, o anumită ținută intelectuală, firescul modestiei, în care politețea nu era în nici o împrejurare uitată, erau principalele sale atribute și sunt convins că, pentru prestigiul istoricului partid al brătienilor, ele nu ar trebui să fie ignorate în alegerea viitorului președinte. Până la urmă, aceasta este cartea de vizită a partidului în fața românilor și a partenerilor politici.
Cu siguranță, nu moțiunile vor face departajarea între cei doi candidați, pentru funcția cea mai înaltă în Partidul Național Liberal. Chiar dacă una este în mod cert mai elaborată decât cealaltă (are un număr dublu de pagini, o structurare mult mai clară a ideilor, o stilistică mult mai sigură), din fericire nu sunt incompatibilități majore în privința politicii liberale, pe care intenționează să o urmeze fiecare dintre candidați, în cazul în care este ales. Diferența se va face, probabil, în culise și ea va ține în principal de puterea de negociere a lui Ludovic Orban și Florin Cîțu cu liderii de filiale. Mi-aș dori însă ca în cazul unui partid-blazon al politicii românești, așa cum este Partidul Național Liberal, să văd că mai contează și alt criteriu decât banii promiși de un candidat sau altul și logistica fiecăruia în interiorul partidului. Să văd alegători liberi, dubitativi, analitici la modul real, capabili să judece cu mintea proprie și să-și motiveze rațional votul, pe considerente umane sau de proprie viziune politică, neaflați mecanic și slugarnic la dispoziția micilor șefi direcți.
Le doresc succes celor doi candidați la funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Indiferent de rezultat, mi-ar plăcea ca ei să-și amintească și în politică elementul, despre care Ionel Brătianu i-a spus istoricului Nicolae Iorga că face superioritatea inginerului în raport cu restul politicienilor: măsura!
Prof. Dr. Ing. Nicolae Șt. Noica
Membru de onoare al Academiei Române
