Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înainte de a fi un motor şi o caroserie, maşina e o trăire care suportă o definiţie personală. Proprietarul unei Dacii 1300 a născut, cu mult timp înainte de a o avea, un vizavi interior cu celelalte branduri. A născut ceea ce se cheamă starea de brand, fără să ştie ce-i acela un brand. Când televiziunile discută isprăvile unei beizadea, care face un accident cu maşina sa foarte scumpă, sentimentele care năvălesc în mine au în vedere şi maşina. Am ceva cu maşina fiindcă e scumpă şi semnifică trufie. Am tendinţa să aflu caracterul omului, în maşina pe care o conduce. S-ar putea scrie tratate de psihologia şofatului pe clase de preţuri ale maşinilor şi pe mărci.
Apariţia automobilului a devenit şi cauza unui vast inventar de noi trăiri. Cărţile despre psihologia proprietarului de maşină, începând cu proprietarul de Trabant şi continuând pe etajul de sus cu proprietarul de Lamborghini ori Bentely, deşi par oportune, nu se vor scrie, pentru că riscă un răspuns incontrolabil. Jigneşti o lume întreagă. Sigur că există o stare de Trabant, dar ce-ţi pasă ţie ce simte omul cu Trabant? E ca şi cum ai îndrăzni nişte opinii despre ce mănâncă şi ce iubeşte. Te legi de maşina omului – te legi de viaţa lui. Maşina a devenit parte din om. E important ce simte un absolvent de facultate când primeşte diploma, dar nu se compară cu ce simte acelaşi absolvent, care capătă drept premiu de la familia sa o maşină pe care o vor invidia toţi colegii. Marca maşinii e adevărata diplomă de merit.
Cei mai mulţi dintre tinerii care înnebunesc de îndată ce urcă la volanul unei maşini create tocmai pentru a stârni nebunia din om s-ar purta rezonabil la volanul unei maşini de larg consum. Ar tânji după alt brand, dar n-ar omorî pietonii şi nici n-ar intra pe contrasens pe autostradă. Maşinile care îi asigură proprietarului senzaţia că e un învingător în plan social, că e deasupra celorlalţi, dau dependenţă şi halucinaţii întocmai drogurilor. Cunosc un ins care şi-a bătut nevasta fiindcă l-a ironizat pentru Mercedesul tocmai cumpărat. A luat-o personal, deşi femeia a glumit pe seama maşinii. Şi nu doar a pălmuit-o, ci a desfigurat-o. Am o anume legitimitate să comentez stările induse de maşinile în circulaţie înainte de 1990, deoarece, într-un moment de luciditate – care seamănă perfect cu unul de criză – am depus carnetul la Miliţie şi de atunci n-am mai condus niciodată. Dacă o Skoda de toată mâna mă preschimbase într-un toreador al şoselei, oare ce-ar fi făcut din mine un Renault? Pentru discriminare rasială mai poţi fi iertat, dar pentru o discriminare de brand niciodată.
