Subiecte de campanie

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Nu toate guvernele merită o revoluţie. Guvernele de după 1990 merită un picior în fund, iar unele şi un scuipat între ochi. l Presiunea răului social ne face pe mulţi ziarişti să scriem ca nişte procurori, care dau sentinţe în loc de fapte şi ar­gu­men­te bazate pe fapte.

Câţiva confraţi i se substituie şi lui Dumnezeu împărţind lumea în vinovaţi şi inocenţi. E foarte greu să re­zişti acestei presiuni a răului social. Ironia ajută uneori, dar numai uneori şi în parte. La televizor, câţiva ana­lişti politici par gata să explodeze, deşi în tandem pro­fesional instrumentele lor sunt anali­za şi sinteza, nu analiza şi ex­plo­zia. În gu­vernările infecte, reacţia în per­manenţă vehementă a presei devine sindrom profesional, atrofiază în gazetar sensibilitatea la bine. l Tâm­pe­nia, când e masivă, îi protejează pe politicieni. Omul de rând nu crede că un om politic cunoscut poate fi şi atât de imbecil. Omul de rând e convins că în tot ce zice un politician există o cauză ascunsă, care mo­ti­vea­ză şi inep­ţi­i­le, deciziile anapoda, re­ac­ţiile prosteşti. Iar, când nerozia unui om politic ajunge lege, omul de rând îi caută legii o raţiune vicleană, peste înţelegerea lui. Prostia oficializată seamănă cel mai mult cu tactica electorală. l O femeie în etate cu minte pu­ţi­nă aţine, la Casa Scân­teii – fostă Casa Presei Libere – calea oa­me­ni­lor politici, care bat redacţiile şi televiziunile, ca să le spună personal cât îi ad­miră. Femeia su­feră de admiraţie necondiţionată. Mulţi, în imediata vecinătate a unor oameni cu notorietate, pe care altfel îi detestă, îşi pierd uzul raţiunii şi se ma­ni­festă slugarnic, topiţi de emoţie. Unii in­telectuali şi oameni de cultură, care de­clară şi scriu că-l urăsc pe Ion Iliescu, fac pe ei de fericire când Iliescu le adresează câteva cuvinte con­ven­ţi­o­nale şi le strânge mâna. Notorietatea, spune un proverb evreiesc, înseamnă bani în drum. Nu trebuie să-i munceşti, trebuie doar să te apleci şi să-i culegi. l În politică, obtuzii văd mereu conspiraţii imediate. Au şi mo­tive, numai că le văd acolo unde nu există. Conspiraţia generală, născând de când e lumea contra obtuzilor, n-o văd. l Toţi ştiu ce trebuie făcut pentru România, toţi au soluţii generale, toţi doctorii şi doctoranzii din Senat şi Camera De­pu­ta­ţilor ar putea, dacă ar fi lăsaţi, să ducă ţara pe cele mai luminoase culmi de progres şi prosperitate. Se pricep să salveze o ţară, la o adică ar putea să scoată din criză şi Statele Unite, însă cu o stradă sau numai cu un bloc le-ar veni foarte greu. Perfecţi, la lucrurile care nu angajează în nici un fel, cei mai mulţi oameni politici nu-s buni nici ca administratori de bloc.