Ţăcănitul maşinii de scris

Cu banii capatati pe prima carte mi-am cumparat un "Consul" por­tabil, o masina de scris ce­heasca la care lucrez si azi. Tot ce scriu la lap­top e din meserie si din acumu­la­re culturala. Proza si cartile de ar­ta nu pot sa le gandesc si sa le scriu decat in tacanitul masinii de scris.

Companiile care fabrica si vand computere au produs, pentru cei carora tacanitul le-a intrat in fiinta, un program special, astfel ca poti sa tacanesti si la laptop. De la o vreme, am un tacanit in cap chiar si cand nu scriu. N-am dis­cutat ches­tiunea cu doctorii, pentru ca creierul nu-mi tacane tot timpul, iar cand se intampla, mai ales in zilele foarte incarcate, nu e ceva suparator. E ca si cand o dactilografa isi face treaba intr-o odaie indepartata. Oricum, e mai bine decat sa-ti cante greierii in urechi, sa visezi gandaci sau sa ai in permanenta senzatia ca aerul din jur fasaie si da in fiert.

In curand mi se termina si ultima banda. Va trebui sa ma mut cu to­tul pe laptop. E logic: nu se mai fa­brica masini de scris, nu se mai fa­brica nici banda. Tot ce ne da as­tazi viata peste cap are o logica. Cand voi scrie nu­mai la compu­ter, o buna parte, o mare parte din ce am fost si inca mai sunt moare. Aceasta e ade­varata criza prin care tre­ce ome­nirea: nu mai murim o da­ta, mu­rim de mai multe ori. Mor parti din noi.

Ne mor, o data cu dis­pa­ritia masinilor de scris, o mul­ti­me de reflexe si deprinderi. Nu e vor­ba despre simple priceperi, ci des­pre modificari ale intregului ce suntem. Scrimerii care ajung mari performeri au mana de concurs mai lunga cu niste centimetri buni. Cat timp au floreta sau spada in mana mai lunga, faptul tine de na­t­uralul compe­ti­tiei. Dupa ce nu mai participa la competitii, mana mai lunga e o infirmitate. Fara ma­si­na mea de scris, oricate compu­tere voi mai folosi, devin un infirm.

Am tacanit la ea patruzeci si doi de ani. Multi gazetari si scrii­tori nu au putut sa treaca pragul, ca mine, si sa scrie in dubla partida. Cunosc cativa intelectuali de cea mai buna formatie care mai de­parte de pix nu trec. Tolstoi si-a scris toata opera cu acelasi toc. La Muzeul Tolstoi, de la Iasnaia Po­liana, vizitatorii raman ca electrizati in fata vitrinei unde este ex­pus tocul lui Tolstoi. Acolo unde il strangeau degetele scriitorului e ros atat de tare, incat ti-e teama ca privirea ta uimita si staruitoare sa nu-l rupa. Zilele trecute am cum­parat din talcioc o masina de scris doar pentru banda ei si pentru banda de rezerva pe care mi le oferea negustorul. Daca voi colinda consignatiile si librariile, pro­babil ca voi mai gasi cateva benzi, ca sa-mi prelungesc agonia. Stiti care e de fapt pro­blema? Problema e ca nu avem si cimitire pentru lu­crurile cu care am convietuit o viata in armonie. Cum sa arunc la groapa de gunoi masina mea de scris? Ce fel de om se cheama ca mai sunt? Am in cap ta­ca­nitul ei, dar sunt sigur ca si ea are in piesele ei un ecou din gandurile mele.