Ţara lui Dănilă Prepeleac

Cei care ne păcălesc nu bagă de seamă că şi ei sunt păcăliţi la rândul lor şi că, din existenţa lor, ca şi din a noastră, nu se alege aproape nimic.

Guvernanţii momentului sunt supăraţi pe poporul lor care nu înţelege zilnicele schimbări ale reglementărilor, privind viaţa şi munca oamenilor, economia, politica. Mai mult decât atât, acest popor ingrat mai face şi mofturi când i se reduce salariul. Îl deranjează preţurile mari de pe piaţa liberă, dar nu e mulţumit nici cu preţurile mari din puţinele magazine de stat care mai sunt. Âsta e un popor cu care nici Hitler, nici Stalin n-ar scoate-o la capăt. Şi nu că ar fi excesiv de dur în reacţii, nu că ar bloca el, acest popor, involuţia majestuoasă a statului român. Nu. Dar e năzuros şi, din cauza asta, nu creează o stare de spirit bună în ţară.

Adică, după ce că sute de mii de oameni sunt daţi afară din slujbele lor, după ce că salariile celor rămaşi scad şi preţurile mărfurilor cresc, după ce că prin introducerea impozitului forfetar mii de societăţi comerciale îşi încetează activitatea, după ce că nici creşterile anterior legiferate ale pensiilor nu mai sunt posibile, cetăţenii se mai şi supără, în loc să chicotească şi să tropăie pe străzi şi pe uliţe, cum reacţionau dacii care plângeau când auzeau veşti bune şi se înveseleau când auzeau veşti proaste, inclusiv la ceremonia morţii unora dintre ei.

Regretabil este şi faptul că oamenii se prefac a nu vedea progresele acestei guvernări. Să facem socoteala! Când a avut România un imn turistic până astăzi? Niciodată. Cu ce să-şi ocupe tinerii vacanţele, cu bălălău, cu trec rânduri-rânduri muncitorii, cu paragrafe din statut? N-a trebuit decât o scurtă apăsare de acceleraţie din partea doamnei ministru al turismului şi imnul s-a şi lansat, în prezenţa domnului kapel-maistru Băsescu care, dacă s-ar ocupa de fiecare domeniu cum se ocupă de turism, ar fi noul Stahanov  sau - mai americăneşte - the new Stahanow - al Europei de Răsărit. E drept, a fost din nou sacrificată perso­nalitatea unui geniu mondial, care e Gheor­ghe Zamfir, eliminat de tandra Elena Udrea, din ecuaţie, ca un tampon de vată din circuitul intim. Dar ce mai contează? Vorba lui Gheorghe: "Am fost tratat ca un prost". Singura problemă ar fi să nu-i coste prea mult, la decontul final, această batjocură, pe responsabili. Că nota de plată va veni.

Trăim timpuri mari care nu încap nici în ceasurile de colecţie. Veştile proaste se ţin una de alta ca macaroanele din farfu­rie. O înaltă academie secretă, de scenarii şi regie, lansează cu regularitate diversiuni menite să distragă atenţia de la proble­mele esenţiale ale ţării şi ale oamenilor. După ce dezbat, epuizaţi, fleacurile care li se oferă cu generozitate pe toate canalele media, cetăţenii fac o pauză de pipi şi re­intră grăbiţi sub vraja şi comanda televizorului: încep meciurile de campionat, de cupă, contestările arbitrilor, declaraţiile şefilor de cluburi şi ale şefilor federaţiei, mai câte o arestare, mai câte un zvon bine ticluit, în care de obicei se judecă tocmai nişte lucruri petrecute anul trecut, acum doi ani, lăsate în aşteptare probabil ca să aibă timp să se fezandeze. Şi, uite, aşa trece viaţa noastră. Nu ne dăm seama că am fost păcăliţi decât la apariţia unei alte păcăleli. Cei care ne păcălesc nu bagă de seamă că şi ei sunt păcăliţi la rândul lor şi că, din existenţa lor, ca şi din a noastră, nu se alege aproape nimic.

Fapt e că legile încovoierii şi sărăcirii trec prin Parlament cu lejeritate, din mo­ment ce, aşa cum clamează liderii, coaliţia de la putere are mai mult de 70% din vo­turi. Cei care fac respectivele afirmaţii se uită în ochii opoziţioniştilor şi mai că nu le pretind să le fie ruşine că nu înţeleg logica democraţiei. Cum adică, noi dispunem de peste 70% din voturile abia exprimate şi voi nu vă supuneţi? Se uită atât: PD-L şi PSD plus PC au obţinut acest zdrobitor 70% pe nişte programe şi pe nişte făgăduinţi pe care le-au uitat de îndată ce au cucerit puterea. Încă un aspect: da, 35 + 35 = 70. Dar dacă respectivele cifre nu se adună, ci se scad? Nu cumva 35 - 35 = 0? Nu cumva 70% din cei care au mers la vot au votat pentru exact ceea ce nu fac astăzi cei 70% din Parlament?

Acesta ar putea fi unul dintre motivele supărării guvernanţilor pe propriul lor popor, că România a ieşit în târg, cum scrie Ion Creangă în Dănilă Prepeleac, cu o păreche de boi şi se întoarce acasă cu o pungă care pute a pustiu. Au dreptate guvernanţii să se supere pe popor, când ei au gândit şi condus operaţia de pierdere a tot şi a toate? Poporul de ce s-a lăsat păcălit? Povestea investitorului Dănilă Prepeleac ne îmbie s-o recitim şi s-o rescriem, într-una dintre săptămânile viitoare, în perspectiva de-a ne proclama "Ţara lui Dănilă Prepeleac". Că trăim în linia Dănilă Prepeleac. Că au avut loc privatizări de fabrici şi bănci, în stilul Dănilă Prepeleac. Că am câştigat dreptul la propria mare, ca să-ntâlnim acolo ocupaţia sterling, de ne pândeşte perspectiva de a nu fi câştigat nimic după toate zbaterile, tot în logica Dănilă Prepeleac. Probabil că vom putea şi lansa virusul Dănilă Prepeleac. Oricum, efectul de "pungă" e halucinant.


Ţara lui Dănilă Prepeleac
"Ş-apoi, ce mai atâta vorbă lungă, dintr-o păreche de boi m-am ales c-o pungă; ş-apoi şi asta pute a pustiu, bădiţă dragă".
(Ion Creangă - "Dănilă Prepeleac")

Împărăţii se fac şi se desfac,
Se rediscută fiecare lege,
Şi Dumnezeu nu poate înţelege
De ce ne declarăm popor sărac.

Avem de toate, preşedinţi şi rege,
Suntem bogaţi, dar muncitorii zac,
Ne-ndatorăm acum pentru alt veac,
Victimizaţi de libertăţi betege.

Mizeria pe toate le întrece,
Din grâul mult, mai e un biet colac,
Negociem naiv, ai noştri tac,
În case, vara-i cald şi iarna-i rece.

Acasă ne întoarcem cu un sac,
Că pierdem tot, căruţă, boi, berbece,
Şi harul pagubei nu ne mai trece,
Noi, ţara lui Dănilă Prepeleac.
22 iunie 1997