
"Doamne! Sunt în stare de şoc! Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puţini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soţie, Cristina Deleanu, nu mai este!", a scris Marina Almășan pe Facebook.
Ea a spus că Cristina Deleanu, care i-a fost bună prietenă, "a fost un om de o rară delicateţe sufletească".
"Mi-a fost la rându-mi bună prietenă, cei doi - familia lor frumoasă - făcând parte din 'universul meu', fiindu-mi alături în nenumărate întâmplări ale vieţii, şi personale, dar şi publice. Dincolo de actriţă talentată, Cristina a fost un om de o rară delicateţe sufletească, de o cultură desăvârşită şi, mai mult decât atât, un 'om al cetăţii', frământat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Condeiul său strălucit mi-a furnizat, în nenumărate rânduri, pentru revista online pe care o conduc, analize de o rară profunzime ale lucrurilor strâmbe din această ţară. Vocea Cristinei a tăcut astăzi pentru totdeauna. Familia pe care am admirat-o mereu pentru iubirea şi respectul ce-i stăteau la bază, iată, s-a împărţit: jumătate a rămas pe Pământ, urmând să plângă jumătatea plecată spre Cer... Să-i fie linişte şi frumos Cristinei acolo, în noua Lume spre care a pornit şi să reuşească dragul meu Eugen să treacă peste această cumplită despărţire. Sunt alături de tine, prieten drag!", a mai spus Almăşan.
Cristina Deleanu s-a născut la Ploiești, la câteva săptămâni după marele cutremur din 1940. Tatăl său, Dimitrie Deleanu, a fost ucis în bombardamentul de la 4 aprilie 1944. Ulterior, mama sa, Angela Deleanu, s-a mutat în București, unde actrița și-a petrecut restul copilăriei. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr, la acea vreme liceu de fete, aflat în vecinătatea Teatrului Municipal (astăzi Teatrul Bulandra). Atrasă în copilărie de pictură și desen, în timpul liceului, influențată și de cercul de colegi și prieteni, s-a hotărât să devină actriță. După absolvirea liceului a urmat studii teatrale la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa actorului George Carabin, avându-i ca asistenți pe actorul Mihai Berechet și regizorul Cornel Todea. A absolvit IATC în 1962.
A urmat o carieră de zeci de ani în teatru, teatru radiofonic, teatru de televiziune și film.
