Tataie

In metrou, un marlan tanar, unul dintre baietii aceia plini de ei, care cred ca tot ce le iese din gura e plin de haz, m-a intrebat ritos: "Ce faci, tataie, nu cobori?".

Fiindca am albit devreme, am fost tratat cu "tataie" de la 30 de ani. Cunosc toate intelesurile din ultimele decenii ale acestui cuvant si pot sa spun ca ele marcheaza o deteriorare majora a relatiilor tineri-maturi, care ar trebui sa ne intristeze. Candva, tataia si mamaia erau respectabilii familiei. Cu cat era familia mai intinsa, cu atat mai dulce era autoritatea varstnicilor. La 30 de ani, barbatii de 35 imi pareau trecuti de un prag, iar cei de 40, de ultimul. N-am constientizat in ce chip parul meu alb ma facea mult prea devreme batran. Nici ca si eu, la randu-mi, vazandu-i mult mai batrani decat erau pe cheliosi, ii numaram printre imbatranitii inainte de vreme si pe colegii prost imbracati sau neglijenti cu infatisarea lor. E probabil in firea lucrurilor ca un inceput de dezintegrare din ce suntem sa insemne, pentru foarte multi, parada finala. Nu i-am zis niciodata unui mai varstnic "tataie". Copiii i-au zis socrului meu "tataita" si nu m-am indoit nici o clipa ca adresarea dovedea un maximum de respect pe fondul unui plin de iubire.

De un timp incoace, "tataie" tine de dictionarul golanilor si e expresia cea mai trufasa a dispretului pentru lumea din afara golanimii din gasti. Intr-o statie de tramvai, o banda de pustani, excitata fara motiv, doar din continua rabufnire a adrenalinei din vintre, isi batea joc de un domn de vreo 50 de ani intrebandu-l de nu stiu care strada. A fost destul ca starostele cuibului de haimanale sa se mire ipocrit: "Cum, tataie, sa nu stii matale care-i strada cutare…?" ca toti mucosii sa-l ia cu "ba, tataie" in bataie de joc. Ca si cum le lipsea din dictionar termenul mistoului suprem si acum, ca-l primisera de la desteptul clanului, nu se mai saturau behaindu-l.

Din redactia saptamanalului Academia Catavencu am plecat cand si un al treilea coleg mi-a zis tataie. La primul putea fi un avans neconventional de simpatie, la al doilea, un exces de umor, dar la al treilea am stiut ca generalizarea ducea la conotatii stanjenitoare. Intram fara echivoc intr-un contratimp de relatie ce nu mai putea fi controlat si am preferat adevarul.

Si de-ar fi numai stricarea cuvantului "tataie". Dar numarul cuvintelor aflate in criza de sens e mare. Ne mor cuvintele ordinii sociale si ne napadesc, in special datorita televiziunii comerciale, verbele unei limbi romane primitive si in deriva.