Topuri şi toape

Natura simţitoare a românului este una fără asemănare. Este capabil să ucidă sentimentele cu o dezinvoltură de excepţie. De la o secundă la alta lacrima se zvântă în hohote de râs, iar tristeţile iremediabile eşuează cât ai clipi în veselii deşucheate.

Apăsările nu-i sunt durabile şi de aceea n-o duce el bine, dar nici stresat nu este. Trăiam cu impresia că singurul regret nerezolvat al românului ar fi acela că nu poate petrece la propria înmormântare. De la o vreme însă sunt tot mai convins că m-am înşelat. Fiindcă numai nişte fantome se pot da în spectacol cu atâta dezinvoltură în finalul unui an de grea condamnare.
Meciul Steaua – Fiorentina a punctat miercurea trecută finalul unui sezon dezastruos. Fotbalul părea încărcătură de catafalc şi parcă doar vată-n nas îi mai trebuia pentru a fi condus pe ultimul drum. A doua zi însă, în cadrul unei gale pompoase, mortul a fost deja reciclat. Respira zbanghiu aerul vacanţei şi îşi trăgea podoabă pestriţă, bine asortată parangheliilor sfârşitului de an. Repetenţii s-au metamorfozat miraculos în premianţi numai buni de top, numai buni să accepte prinosul nostru de recunoştinţă. Să fie primit! Să fie primit şi mergem mai departe pe cărări deja bătătorite, fredonând plini de optimism şlagărul "Foaie verde de dudău, o să fie şi mai... bine".
Gala fotbalului, deşi cam despuiată de sens şi nepotrivită cu realitatea de fapt, are totuşi me-ritul de a se fi consumat destul de discret, nelăsând în urmă-i vreo trenă durabilă. Ea a fost prinsă din urmă şi eclipsată total de un alt colind cu iz de manea, interpretat cu încăpăţânare şi aplomb de Mihai Tatulici în cadrul galei "Zece pentru România". În acest caz, pretenţia fudulă de a-i ierarhiza pe români are nuanţe parşive. Vina clasificărilor este pusă în cârca opiniei publice, care ar fi fost sondată de 4 (patru) instituţii de profil. De ce 4, când o singură lucrare serioasă şi profesionistă ar fi fost suficientă? Simplu! Pentru a face mai credibile nişte rezultate care creează suspiciuni serioase. Pe de altă parte, mergându-se pe sondarea pretins amplă a opiniei publice, este introdus în ierarhizări criteriul notorietăţii. Dar criteriul notorietăţii este abil înlocuit, în discursurile subiective şi adesea servile, cu acela al valorii autentice. Este aceasta o altă parşivenie care denaturează mesajul respectivelor ierarhizări. Rămânând în sport, vă invit să observaţi lista celor zece români de frunte. Veţi observa că cinci dintre aceştia vin din fotbalul notorietăţii maxime. Dacă vom crede în sondaje şi în criteriul notorietăţii, vom crede şi în prezenţa masivă a fotbaliştilor în top. Ba chiar ni se pare că sunt prea puţini şi că sondajele au fost puţin lucrate în favoarea celuilalt criteriu, al valorii. Şi atunci ne întrebăm, de pildă, cât de nocivă este informaţia unui top care n-o cuprinde pe Constantina Diţă Tomescu. Mă opresc înainte de răspuns. Prefer varza din sarma. Şi ea pică greu, dar nu este la fel de indigestă.