Totul până la mici!

Nu ne pasă nouă de prea multe, nu vrem să știm politică și nici să ne punem la zi cu realitățile europene, nu ne interesează legislația și nici ultimele știri de la Bruxelles, nu suntem pasionați de drept civil sau drept penal, nu acceptăm nici un fel de referendum, ne lasă complet indiferenți ce o să fie de mâine sau chiar de azi încolo, pentru că ne sunt de ajuns propriile drame. De multă vreme și pentru multă vreme, tragedia individuală a luat locul tragediei colective, ca-ntr-o piesă de teatru improvizată în ultima clipă, chiar în momentul în care intrau spectatorii în sală. Și, totuși, ne mișcă o singură veste, am fi în stare de revoltă populară pentru această problemă. Uniunea asta Europeană, cu tot cu regulile ei, ne-a cam schimbat – sau măcar a încercat să ne schimbe – din obiceiuri. Ne-a indicat cum să tăiem porcul și cum să facem agricultură, ne-a impus norme firești de igienă în diverse sectoare care afectează publicul larg, ne-a dat și ne-a luat, uneori în același timp și cu aceeași mână. Am înghițit veștile, fără să crâcnim, sau, cel puțin, fără să spunem tare ce nu ne convine. Am dat din cap, ca la școală, ascultând numai cu jumătate de ureche ce anunțau buletinele de știri că se va întâmpla curând. Dar orice început – culmea! – are un sfârșit. Avem și noi, români atenți și răbdători, o limită. Toate ca toate, dar să nu se ia cineva de micii românești, micii de pe grătarele de la periferiile cele mai populate, micii care împodobesc aproape orice fel de sărbătoare tradițională. Bicarbonatul din compoziție nu e bun, spun specialiștii. Și televiziunile preiau, aproape cu o disperare fără margini, știrea: dispar micii!; adio, mici!. Toate acestea fix în preajma bine-cunoscutului 1 mai! Ca să vezi coincidență! Mă mir că nu ni s-a indicat și soluția pentru a preveni un asemenea impas: provizii rapide, să umplem sertarul de sus al congelatorului cu câteva cartoane de carne, să nu cumva să ni se șteargă din cărțile de identitate urma de muștar pe care am moștenit-o din strămoși. Promoțiile de la marile magazine pe asta s-au bazat, ba chiar au apărut și-n meniurile cu semnătură americană micii românești, ambalați ingenios și proptiți de o felie-două de pâine pufoasă. Panica a cuprins țara, în numai câteva ore. Acum, când scriu toate acestea, a trecut alarma. Premierul însuși a anunțat că mititeii nu pleacă nicăieri. S-au depus cereri, se cere aprobarea unei excepții, se iau măsuri de combatere a posibilei interdicții. Dincolo de glumă și de manipulări, trebuie scos în evidență că am reacționat! Și noi, oamenii de rând, și autoritățile! Îmi amintesc perfect de reportajele din zilele acelea de incertitudine. Bătrâni și tineri, adunați în jurul unui sfârâit autohton, aveau ceva de comentat în această privință. Să mai spună cineva că românii sunt numai spectatori ai scenariilor care se compun în jur! Or fi, în alte situații. De data aceasta, însă, li s-a atins o coardă sensibilă. Uniunea-i uniune, aderarea-i aderare, dar, vorba aceea, totul până la mici!