Văzănd că ţuluşii din PSD au eşuat in incercarea de sămbătă de a fezanda PSD pentru a i-l pune pe masă, la chef, alături de sticla de whisky, Traian Băsescu a apelat la ţuluşii de la DNA.
Comitetul Executiv al PSD a respins sămbătă, 6 octombrie 2007, propunerea lui Mircea Geoană şi a acoliţilor săi de sancţionare a parlamentarilor care au votat impotriva Moţiunii de cenzură. Vitejia lui Mircea Geoană, salutată de presa obedientă lui Traian Băsescu, s-a fleşcăit intr-o decizie de cărpă. Rebelilor li s-a dat o aşa-zisă perioadă de reflexie. Ce-ar trebui să facă respectivii in această perioadă, liderul PSD nu ne-a spus la conferinţa de presă de sămbătă. Nici n-avea cum s-o facă. Pentru că decizia Comtitetului Executiv al PSD a fost luată ca o soluţie de compromis. Anunţul că personalităţi fondatoare ale partidului, in frunte cu Ion Iliescu, filmate ca ultimii borfaşi de oamenii lui Mircea Geoană, vor fi excluse pentru că au votat impotriva Moţiunii a stărnit in PSD o revoltă ce-ar fi putut să-i dea de-a dura pe cei ce se bucurau deja la găndul că partidul a rămas pe măinile lor. Tot sămbătă, DNA l-a reţinut pe fostul ministru al Agriculturii, Ioan Mureşan, sub un pretext fantezist de inlesnire de mită cu produse. Un moment vizăndu-l pe liberalul Decebal Remeş. O decizie arbitrară, fie şi dacă ne găndim că fapta s-ar fi produs, potrivit celor de la DNA, cu mai mul timp in urmă. Intre cele două fapte pare a nu fi nici o legătură. Şi totuşi este:
Văzănd că ţuluşii din PSD au eşuat in incercarea de sămbătă de a fezanda PSD pentru a i-l pune pe masă, la chef, alături de sticla de whisky, Traian Băsescu a apelat la ţuluşii de la DNA. Care i-au dovedit că, spre deosebire de cei din PSD, pot face tot ce vor in slujba intereselor mafiote ale primului Bărbat al ţării.
Vineri, 5 octombrie, am publicat in Jurnalul Naţional un editorial de care şi acum mi-e ruşine, deşi el se intemeia pe o ipoteză de bun-simţ: cea potrivit căreia amăgirea puterii nu-i poate prosti pe loc şi iremediabil pe liderii actuali ai PSD. Avansam in acel editorial ipoteza că tot ce se intămpla la ora respectivă in PSD se inscria intr-o simulare perfectă. Date apărute ulterior mi-au arătat că nu era vorba de nici o simulare.
Mircea Geoană şi acoliţii săi incheiaseră cu Traian Băsescu o inţelegere prin boscheţi, tipică bordelului politic dămboviţean. Potrivit acestei inţelegeri, liderii PSD se obligau:
- să trăntească guvernul Tăriceanu la votul din Parlament;
- după trecerea Moţiunii, sub pretextul că se opuseseră genialei conduceri a partidului, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi alţi lideri grei ai formaţiunii urmau să fie daţi afară. Motivănd că, in fine, PSD s-a reformat, partidul urma să incheie o alianţă de guvernare cu PD, sub pălăria unui Guvern de Uniune Naţională. Nu intămplător Traian Băsescu se ceruse la TVR in joia dinaintea Moţiunii. Potrivit negustoriei din boscheţi, se pregătea terenul pentru ca electoratul Alianţei să fie tras pe sfoară. Surprinzătoarea alianţă cu "partidul ticăloşit" era justificată prin faptul că PSD se reformase din temelii dăndu-i afară pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase. In schimbul acestor manevre sinucigaşe, Mircea Geoană şi acoliţii săi primeau posturi de miniştri in guvernul Vasile Blaga.
Furia evidentă a celor vărăţi in această veritabilă lovitură de stat in PSD in clipa cănd Moţiunea a căzut işi găseşte explicaţia. Nevestele le dăduseră deja la curăţat costumul de gală cu care urmau să depună jurămăntul de miniştri in noul guvern! Nu incape vorbă, prin această negustorie, Traian Băsescu nu urmărise aducerea PSD la guvernare, ci altceva, mult mai apropiat de felul său de a inţelege politica: drept o succesiune de lovituri mafiote. Dădea astfel lovitura vieţii sale: scăpa de guvernul Tăriceanu, care-i mănăncă ficaţii de vreo doi ani şi, in acelaşi timp, slăbea şi PSD-ul. Căzut in capcană, rămas fără dinţi, PSD ar fi fost o pradă uşoară pentru Jupănul de la Cotroceni, care-şi indeplinea, in fine, visul de veacuri: cel de a fi preşedintele unui nou FSN, imităndu-l astfel pe Ion Iliescu, de al cărui complex suferă.
Acestei tentative de lovituri de stat i s-au opus căţiva fruntaşi ai PSD, in frunte cu Ion Iliescu. Puşi in dimineaţa dinaintea votului in faţa unei decizii pe care Mircea Geoană şi acoliţii săi o luaseră peste noapte, aceştia au votat impotriva Moţiunii de cenzură. Salvănd PSD de la un moment fatal: căţiva nevolnici erau in stare să devină ţuluşii lui Traian Băsescu, pentru a-şi indeplini, in fine, nebunia de a fi miniştri căteva zile. Căderea Moţiunii nu i-a stămpărat pe ţuluşii lui Băsescu din PSD. Ei mai sperau că, făcăndu-i jocul - cel de a-l exlude din partid pe Ion Iliescu - vor da Jupănului de la Cotroceni semn clar că ei merg mai departe cu inţelegerea. Comitetul Executiv al PSD i-a blocat. Fie şi temporar. Şi atunci, Traian Băsescu, dăndu-şi seama că pe ţuluşii din PSD nu se poate baza, a apelat la ţuluşii săi din DNA. Nu de alta, dar pe ăştia nu-i poate opri nimeni să-i facă pe plan Jupănului.
Citește pe Antena3.ro