x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un autograf de la chirurgul pe creier către duhovnic

Un autograf de la chirurgul pe creier către duhovnic

de Florin Condurateanu    |    31 Ian 2018   •   07:52
Un autograf de la chirurgul pe creier către duhovnic

“Antena Stars” a acordat şi în acest an premiile devenite tradiţie, chemând pe scenă pentru înmânarea statuetelor personalităţi proeminente ale României, nu numai din lumea scenei, ci şi din lumea ştiinţei. O gală rafinată, elegantă, de bun gust, fără stridenţe şi “paiete” degeaba, prezentată cu umor fin şi fraze deştepte de Cristian Brancu şi Mihai Morar. În ultimii ani, culmi ale artei româneşti au fost laureaţi în galele “Antena Stars”, a fost ultimul premiu luat de Mircea Albulescu înainte de a se ridica la cer, au primit ca şi aseară cele mai multe voturi ale publicului acum 2-3 ani Florin Piersic, Ştefan Bănică, Ilie Năstase. Firesc, pe scenă a urcat primind premiul pentru Mândra Noastră din fruntea lumii Stere Halep, a rostit cuvinte de om cumsecade şi modest, destăinuindu-se “Jurnalului” că “Simona ştie că nu trebuie să sară departe de trunchi!”. Ne-a spus Ilie Năstase: “Nu trebuie să ne panicăm, eu am pierdut 2 finale înainte de câştiga două Grand Slem-uri, englezul Murray a ratat 4 finale, Simona va cuceri Roland Garosul, are potenţial de progres, a crescut şi acum în agresivitate, în tăria serviciului!”.Un Premiu de Excelenţă primeşte academician profesor doctor Leon Dănăilă, marele neurochirurg de 85 de ani, cu apariţia lui de savant gen Einstein. Dăruieşte la rându-i “Antenei Stars” cele 3 volume de ştiinţa neurochirurgiei scrise de el direct în limba americană, devenite biblie de chirurgie a creierului pentru medicii din America. Ne povesteşte profesorul Dănăilă că îl ajuta pe tatăl lui la munca pământului în Bucovina până îi pătrundea prima zăpadă în ghetele rupte.Ţinându-l de braţ pe marele chirurg al creierului asist la o scenă interesantă, după ce a cântat în gală alături de Puia, atât de controversatul Sişu vine la academicianul Dănăilă şi-l roagă să-i scrie pe o carte un autograf, pe care să-l dăruiască duhovnicului lui, la care merge des. Alt premiu de Excelenţă îi este acordat lui Horia Moculescu, mereu cu o replică deşteaptă. Îi spun că de zeci de ani publicul fredonează izbânda lui “de-ai fii tu salcie la mal, m-aş face râu la umbra ta!”. Compozitorul declară pentru “Jurnalul”: “cântecul meu, e şi mai vechi, de peste 50 de ani şi e cântat şi azi peste tot”. Cu pas majestuos urcă pe scenă şi primeşte statueta “Forever yung” frumosul Ion Dichiseanu. Parcă îl vezi scrutând întinderile oceanului în “Toate pânzele sus” sau conducând legiunile romane în “Antoniu şi Cleopatra”. Cea mai admirată femeie a Planetei, actriţa şi cântăreaţa Sara Montiel l-a iubit pe frumosul june prim Dichiseanu. Dichi ne face cu ochiul, “am reprezentat cu mândrie România peste tot!”. Premiul “Star Popular” este acordat Ionelei Prodan, aflată într-un moment dificil cu sănătatea.

 

 

 

×