x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un batran atat de cult

Un batran atat de cult

de Tudor Octavian    |    30 Iul 2005   •   00:00
Un batran atat de cult
INTR-UN TALK-SHOW, se discuta despre unul din batranii de seama ai tarii. O invitata spune, cu infiorarea pe care ti-o starnesc cazurile patologice din categoria celor inventariate de canalul Discovery, la programele despre ciudatii planetei, ca e "atat de cult". Parca ar vrea sa precizeze: e atat de cult, incat, bietul om, pentru el nu se mai poate face nimic.

INTELECTUAL DE RASA e barbatul care are o erectie in timp ce dezbate cu o doamna chestiunea terapiei psihanalitice la Freud si din acest motiv se simte exclus de la aplombul stiintific al momentului. O explicaTie simplA privind transformarea leilor vechi in lei grei. Cei care au bani taie patru cifre din coada si stiu cati lei noi au, cei fara bani taie patru cifre din fata si stiu cate zerouri le raman in buzunar.

DOCTORUL N. spune ca foarte multi straini vin la ortopedie cu picioarele rupte sau ranite, fiindca la ei in tara merg fara sa se uite pe unde pasesc, pe cand in Bucuresti ii pandesc la nivelul trotuarelor tot felul de pericole si nu-s deprinsi sa umble, ca romanii, cu privirea in pamant.

IN ZIARISTII, care scriu multa vreme contra convingerilor proprii, socotind ca vin ele si vremurile cand se vor putea exprima deschis, oportunismul de moment se instaleaza cu vehementa si durata unor convingeri.

CEA MAI SANATOASA forma de umor e umorul nebun. Plecand de la ideea ca absenta totala a umorului e o infirmitate, lipsa e numita "umor alb". Am intalnit si formula "umor glacial". Nu stiu ce poate sa fie, dar simt ca ma ia cu frig.

AM NOTAT INTR-UN CARNET cateva fraze dintr-o autobiografie a lui Marquez atat de continatoare, in ce privese observatia, incat produc inhibitie. Te bucura si totodata te descurajeaza prin concentrare si stil. Despre moarte: La un priveghi, rudele sunt atat de patrunse de importanta momentului, "de parca defunctul era cel care inventase moartea". Despre vocatia artistica: "E ceva ce ai inauntrul tau cand te nasti si a i te impotrivi e fatal pentru sanatate". Despre generatii: "Pe vremea aceea, toata lumea era tanara, insa ne pomeneam mereu cu altii mai tineri ca noi. Generatiile se impingeau unele pe altele, mai ales cele de poeti si criminali, si abia daca apucai sa faci ceva, cand se si ivea cineva amenintand ca va face mai bine". Despre un confrate: "... il cunoscuse la o conferinta pe care o tinuse la Maracaibo si i s-a parut a fi un autor demn de cartile sale".

×
Subiecte în articol: editorial