Tribunalul Bucureşti a prezentat motivarea arestării "lotului Vântu". Din citirea amplului document, împănat cu o sumedenie de păreri cu titlu de certitudini ale magistratului, nu reiese, de oricâtă bunăvoinţă ai da dovadă, taman periculozitatea pentru ordinea publică a arestaţilor şi nici măcar posibilitatea unei eventuale influenţări a martorilor. Sigur, sunt menţionate un număr de transferuri bancare între Cipru şi Indonezia, precum şi livrări de cash din partea diverşilor intermediari către o societate comercială la conturile căreia avea acces Nicolae Popa, însă nicăieri nu scrie că scopul finanţării ar fi fost zădărnicirea executării pedepsei de 15 ani de puşcărie a eternului fugar pe care nu l-a căutat nimeni vreo 9 ani. Sau că vreunul dintre inculpaţi ar fi recunoscut că banii ridicaţi de Popa din contul firmei indoneziene ar fi fost trimişi la ordinul expres al părintelui FNI.
Certitudinile senine privind vinovăţia lui Sorin Ovidiu Vântu pentru prăbuşirea FNI, contrare deciziilor cu titlu definitiv ale altor magistraţi şi puse pe hârtie de un judecător care motivează astfel măsura de arestare preventivă în alt dosar, nu ţin şi de probe în cazul invocatei complicităţi cu infractorul deja condamnat. Oricâtă antipatie stârnesc şi indiferent câte suspiciuni planează asupra lor, atât faimosul SOV, cât şi ceilalţi doi presupuşi complici ai săi au dreptul constituţional de a beneficia de un proces echitabil. Iar mascarada ultimelor zile, cu descinderea armată dementă la o reşedinţă unde Vântu (care n-a fost citat de procurori) nici măcar nu se afla şi scăpările controlate către media prietenoase a unor fragmente din convorbirile interceptate de serviciile secrete, numai a respectarea prezumţiei de nevinovăţie nu seamănă. Arestaţi preventiv pentru indicii de comitere în trecut a unor infracţiuni, transformaţi imagistic în principalii vinovaţi pentru tot dezastrul economic al României, Vântu, Ţurcan şi Stoian mizează pe rectitudinea sau fronda completului de trei judecători de la Curtea de Apel.
Citește pe Antena3.ro