x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Videanu şi Berceanu, AMR 30

Videanu şi Berceanu, AMR 30

de Radu Tudor    |    29 Iul 2010   •   00:00
Videanu şi Berceanu, AMR 30

În interiorul partidului de guvernământ al preşedintelui României asistăm la "zilele Elena Udrea". Un lucru arhicunoscut, anume faptul că "blonda de la Golden Blitz" este fără doar şi poate favorita oricărui plan de viitor, devine azi realitate. Cea mai importantă filială a PDL, cea de Bucureşti, a fost preluată de Udrea chiar în lipsa ei. Aşa o performanţă ne dă indicii clare despre importanţa acestei femei în viaţa de partid şi de stat a regimului Băsescu.

În ciuda răutăţilor inerente politicii dâmboviţene, soţia lui Dorin Cocoş a făcut un salt spectaculos de la marginea mesei principale în 2000-2004, patronată de Alex Bittner şi Adrian Petrache, spre unul din locurile principale, de-a dreapta tatălui. Cu fiecare zi, ea ne demonstrează că are o ambiţie uriaşă, capabilă să o treacă peste toate şoaptele insinuante în relaţia cu preşedintele. După şase ani de la saltul dublu grupat din tabăra PSD, cu escală PNL, Elena Udrea este azi cu siguranţă cel mai influent lider PDL. Vor protesta mulţi la această afirmaţie. Că de fapt Berceanu sau Videanu, din 1990 în FSN, au greutatea decisivă pentru orice hotărâre. Sunt din ce în ce mai sigur că oamenii aceştia contează din ce în ce mai puţin. Sunt vulnerabili, iar pentru cât au fost de hrăpăreţi sunt obligaţi să tacă în faţa oricărui acuzator hotărât. Aici nu merge cu milioanele lui Berceanu versus milioanele familiei Băsescu.

Nimeni, niciodată în România, nu se va atinge de familia unui preşedinte autoritar, de conturile Elenei Băsescu sau de tranzacţiile din ultimii cinci ani ale Ioanei Băsescu. Acolo sunt detalii spectaculoase, dar nu s-a găsit încă instituţia de stat care să ia taurul de coarne. Deocamdată, lista neagră o face stăpânul serviciilor şi al procurorilor. Iar Videanu şi Berceanu sunt în capul listei, indiscutabil. Cu Blaga e mai greu. E mai aţos, mai dificil de muşcat, mestecat şi înghiţit. Leul rezistă unei muşcături de scorpion. Face febră, cade lat trei-patru zile, dar îşi revine. Şi, când o face, se aliază cu restul animalelor care contează să conducă scorpionul spre ultimul său drum. Politic.

Pe fondul mişcărilor tectonice din interiorul profund al PDL, un articol foarte bun din Evenimentul zilei vine cu dovada. Există trei platforme conturate.

Prima, o ştim cu toţii, e aşa-numita platformă liberală. Intelectualii din jurul lui Băsescu, având ca lider pe Elena Udrea, se consolidează pe zi ce trece. Aici regăsim pe Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu şi alţii. A doua mi se pare foarte interesantă, cu un posibil tandem Vasile Blaga-Teodor Baconschi ca promotor al valorilor creştin-democrate, populare. Dacă aici se vor adăuga lideri importanţi din "exil", precum Sorin Frunzăverde, jocul începe să devină mai mult decât interesant. A treia platformă pare să includă "restul lumii", cei care cred în valorile PD aşa cum s-a născut el în martie 1992 şi care nu vor cine ştie ce schimbări. Radu Berceanu, cel care l-a adus pe Traian Băsescu în partid, ar putea fi liderul.

Aşa cum stau lucurile acum, sunt tentat să spun că, avându-l pe Traian Băsescu drept căpitan-jucător, tabăra Elenei Udrea va călca totul în picioare, îşi va spulbera adversarii. Dar intervine factorul sondaj. Toate cercetările de piaţă arată clar că ambiţiile oarbe ale preşedintelui de a menţine un prim-ministru slugă, incompetent dovedit, duce PDL la pieire. Sunt din ce în ce mai mulţi oameni lucizi în acel partid care înţeleg că povara cea mare şi soluţia revenirii este aruncarea peste bord a balastului. Adică a lui Băsescu. Pe acest fond de prăbuşire dramatică, de ură naţională declanşată de măsurile aberante ale guvernării Băsescu-Boc, unii n-au chef să asiste la propria eutanasiere, pe model PNŢCD. Şi lucrează. Încet, subteran, eficient.

Până atunci, adevăratul portavoce al Palatului Cotroceni, Elena Udrea, ne-a anunţat că urmează o remaniere la 1 septembrie. Adică unii grei din acest cabinet au AMR 30. Cum şeful delegaţiei FMI ne-a lovit în moalele capului cu o critică dură şi adevărată pentru neatragerea fondurilor europene, ţintele pot fi uşor identificate. Berceanu e primul, Videanu al doilea.

Ce convulsii va provoca în interiorul PDL această remaniere? Pe cine va lovi coada crocodililor bătrâni lăsaţi brusc fără cantitatea uriaşă de cărniţă de la buget? Cine va câştiga în final? Nu ştiu. Dar va fi extraordinar de interesant de urmărit. Intuiesc o confruntare cum n-am mai văzut de mult.

×
Subiecte în articol: editorial