x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun 10 ani de duminici în familie

10 ani de duminici în familie

de Adriana V. Paduraru    |    28 Mar 2008   •   00:00

Emisiunea Duminica în familie împlineşte 10 ani. Cu acest prilej, show-ul va avea o ediţie specială, plină de strălucire, transmisă în direct dintr-un club bucureştean, începând cu ora 13:30.

Emisiunea Duminica în familie împlineşte 10 ani. Cu acest prilej, show-ul va avea o ediţie specială, plină de strălucire, transmisă în direct dintr-un club bucureştean, începând cu ora 13:30. Gazda emisiunii, Mihaela Rădulescu, va sărbători alături de prietenii emisiunii zeci de invitaţi care ne-au făcut duminicile mai frumoase timp de 10 ani. Printre aceştia îi enumerăm pe Tamara Buciuceanu, George Mihăiţă, Maia Morgenstern, Rodica Popescu Bitănescu, Stela Popescu, Ileana Stana Ionescu, Pepe, Grupul Divertis, Ioan Gyuri Pascu, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Angela Similea, Corina Chiriac, Marius Mihalache, Viorica şi Ioniţă din Clejani, Damian Drăghici& Brothers, Ingrid Vlasov, Cătălin Botezatu, Ilie şi Amalia Năstase, Ion Cristoiu, Adrian Năstase, Theodor Meleşcanu, Petre Roman, Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta şi Daciana Sârbu, Ştefan Hruşcă, Gheorghe Dinică, Florin Piersic, Teatrul Masca, Teatrul Majestic, familii de artişti – Fugaru, Tudor, Kerestely şi mulţi alţii. (Adriana V. Păduraru)

Duminica în familie – Divertisment - Duminică 13:30 – ANTENA 1      

 

Cafeneaua astrelor

Vizante a invitat în Cafeneaua astrelor de la TVR 1 un cuplu celebru din viaţa artistică românească, mamă şi fiică, Irina şi Irinuca Loghin. Telespectatorii vor avea astfel ocazia să aprofundeze elementele de compatibilitate dintre părinţi şi copii. Surprizele nu vor întârzia să apară, iar publicul va afla amănunte rămase până acum în umbră despre viaţa celor două invitate ale lui Vizante.

Cafeneaua astrelor - Divertisment - Sâmbătă  15:10 – TVR 1

 

Mondenii

Pentru a ieşi din rutina de zi cu zi, Iliescu o invită pe Mitzura la film. Cei doi aleg un film de groază. Film la care “aterizează” şi Naomi, care nu a găsit bilete pentru o altă peliculă. Deşi este pe patul de spital, în chinurile facerii, Ana-Maria Prodan nu renunţă la transferurile de jucători. Luis Lazarus şi Dan Diaconescu, plecaţi la cumpărături, dau nas în nas cu dispăruta “Elodia”. Mircea Badea renunţă la televiziune pentru a fi agent de circulaţie. În noua misiune este nevoit să oprească o maşină care nu respecta regulile. Şoferul era nimeni altul decât preşedintele, puţin turmentat.

Mondenii - Divertisment - Marţi 21:00 – PRIMA TV

 

Alegerea Ritei

Au mai rămas noua concurenţi. Nouă bărbaţi care îşi pun în joc toate calităţile pentru a o cuceri pe Rita. Pentru că vrea să ştie şi cele mai ascunse gânduri ale lor, Rita îi trimite pe concurenţi la psihologul Cristian Andrei. Unul dintre bărbaţi va pleca acasă, la propunerea psihologului şi a consilierilor.

Alegerea Ritei - Reality-show - Duminică 20:00 – EUFORIA

 

Te pui cu blondele

E posibil ca 50 de blonde să placă un singur bărbat? Ei bine, da! Antoniu Limban şi-a cucerit adversarele chiar din prima rundă. Deşi a eliminat 34 dintre ele la prima încercare. Şi ca să fie un gentleman până la sfârşit, acesta le-a dăruit banii pe care el i-a câştigat. Adică 9.150 RON. Bună dispoziţie, zâmbete si pupături, joi, la “Te pui cu blondele”.

Te pui cu blondele? - Divertisment - Joi 20:30 – ANTENA 1


Ce se întâmplă, doctore?

La scurt timp de la naşterea fetiţei sale, Roxana Ciuhulescu vine la “Ce se întâmplă, doctore?”. Prezentă pentru prima dată într-o emisiune de televiziune de când a devenit mămică, Roxana vorbeşte despre sarcină, bucuria maternităţii şi despre cum i-a schimbat Ana Cleopatra viaţa. Telespectatorii Pro TV vor putea urmări în premieră imagini cu Roxana în ipostaza de mămică şi vor vedea cum a învăţat vedeta Pro TV să schimbe scutece sau să-i facă baie micuţei de numai o lună. Şi tot sâmbătă, Oana Cuzino anunţă care sunt noii nominalizaţi pentru eliminarea din competiţia cu kilogramele.

Ce se întâmplă, doctore? - Divertisment - Sâmbătă  17:15 – PRO TV

 

Medianews

Aniversare Pro Cinema. Sărbătoare de la 1 şi până pe 30 aprilie, lună în care Pro Cinema împlineşte patru ani. Telespectatorii vor putea fi eroi în cele mai iubite filme de acţiune, vor fi martorii celor mai nonconformiste poveşti de dragoste şi vor deveni dependenţi de comedia în esenţă tare. În luna aprilie, “Zei şi generali” fac ordinea la Pro Cinema. Robert Duvall, Jeff Daniels, Stephen Lang şi Mira Sorvino spun povestea legendarului “Stonewall Jackson”. Steven Spielberg este invitatul special al acestei luni, fiind prezent prin trei dintre cele mai apreciate producţii ale sale – “München”, “Raport Special” şi “Inteligenţă artificială”. Iar iubitorii filmelor clasice au întâlnire cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman la “Casablanca”.

×
Subiecte în articol: telecomanda