x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun 2009 - Un an al păcii şi calmului, dar fără ameliorări economice

2009 - Un an al păcii şi calmului, dar fără ameliorări economice

30 Dec 2008   •   00:00

Lumea se poate aştepta în 2009 la un an al păcii şi calmului, dar astrologii chinezi şi maeştrii feng shui prezic că până la o îmbunătăţire a situaţiei economiei mondiale drumul va fi lung, relatează AFP.




Alec Greven a mai scris "Cum să vorbeşti cu mamele" şi "Cum să vorbeşti cu taţii"

După un an al Cocoşului marcat de o criză fără precedent din anii '30, anul Boului se prezintă ca unul mult mai puţin agitat. "Solul reprezintă o grădină, simbol al armoniei, al relaxării şi refacerii", a explicat Raymond Lo, expert în feng shui din Hong Kong.

Feng shui este o artă chineză ce caută să echilibreze energiile din jurul oamenilor studiind cinci elemente: aurul, lemnul, apa, focul şi solul, fiecare având două faţete, yin şi yang, care se compensează reciproc.

Lo spune că preşedinţii american Barack Obama şi francez Nicolas Sarkozy pot fi asociaţi unui "sol yin" şi sunt, prin urmare persoane "care preferă pacea în locul războiului". El a enumerat alte personalităţi similare, cunoscute pentru "contribuţia lor la ştiinţă şi umanism", cum ar fi Leonard de Vinci, Charles Darwin, Abraham Lincoln sau Sigmund Freud.

Potrivit expertului, nici Obama, nici alţi lideri nu vor reuşi din păcate să redreseze situaţia economică în 2009, pentru că focul - motorul activităţii financiare - va fi un element ce va lipsi o bună parte a anului.

"Va fi un an în care Obama îşi va instala guvernul fără să realizeze cu adevărat ceva. Pieţele vor progresa un pic în primele luni, dar revigorarea va fi de scurtă durată", prezice Lo.

Calendarul chinez se bazează pe cicluri de câte 60 de ani, iar noul an ar putea, spune Lo, să dea semnalul pentru o nouă ordine mondială, aşa cum s-a întâmplat în 1949, când Mao Tse-dung a instalat regimul comunist chinez.

Anul Boului va fi, potrivit lui Lo, favorabil meseriilor având legătură cu lemnul (hârtia, media, divertismentul, energia, moda, transportul aerian). Lo prevede, de asemenea, mari succese în lupta împotriva încălzirii climatice.

Mak Ling-ling, o celebră astroloagă şi maestră feng shui, prevede şi mai multe dificultăţi economice, mai ales în Occident. Totuşi, dacă cei mai puternici vor suferi, indivizii care ies mai puţin în evidenţă ar putea, spunea ea, să tragă o carte câştigătoare prin ideile lor originale şi prin iniţiativă.

×
Subiecte în articol: magazin