x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Angelina, la refugiaţii din Irak

Angelina, la refugiaţii din Irak

de Marina Constantinoiu    |    29 Aug 2007   •   00:00
Angelina, la refugiaţii din Irak

Starul hollywoodian Angelina Jolie a sosit, marţi, in Irak, in calitate de ambasadoare a bunăvoinţei din partea ONU, in incercarea de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra celor trei milioane de refugiaţi afectaţi de războiul din zonă.

Starul hollywoodian Angelina Jolie a sosit, marţi, in Irak, in calitate de ambasadoare a bunăvoinţei din partea ONU, in incercarea de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra celor trei milioane de refugiaţi afectaţi de războiul din zonă, informează Reuters, preluat de Mediafax.


AMBASADOARE ONU. Jolie, care in ultimii şase ani a vizitat peste 20 de ţări in calitate de ambasadoare a bunăvoinţei din partea Inaltului Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU, a făcut o vizită intr-o tabără din Irak, ce adăposteşte 1.200 de persoane, şi a vorbit cu irakieni care in prezent locuiesc la Damasc.

CRIZA UMANITARA DE PROPORŢII. "Am venit in Siria şi in Irak pentru a atrage atenţia asupra acestei crize umanitare şi pentru a cere guvernelor să ajute mai mult Inaltul Comisariat pentru Refugiaţi şi partenerii acestei organizaţii", a declarat actriţa intr-un comunicat. "Este absolut esenţial ca dezbaterea asupra viitorului Irakului să includă planuri care să rezolve consecinţele umanitare enorme cu care se confruntă aceşti oameni", a continuat actriţa.


CIFRE. Aproximativ 4,2 milioane de oameni şi-au părăsit casele din Irak, unde conflictele violente au continuat să se răspăndească şi la peste patru ani după ce forţele armate americane au invadat Irakul şi l-au capturat pe dictatorul Saddam Hussein.

Inaltul Comisariat pentru Refugiaţi şi organizaţia Semiluna Roşie Irakiană estimează că, lunar, peste 60.000 de irakieni sunt nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, mai ales cei din zonele multietnice, din cauza tensiunilor intre grupările religioase, care s-au inteţit din februarie 2006, cănd a fost bombardat un lăcaş de cult şiit din Samarra. Peste 2 milioane de oameni sunt strămutaţi pe teritoriul Irakului şi aproximativ 1,4 milioane de persoane au fugit in Siria, ţară care şi-a menţinut graniţele deschise pentru refugiaţi. Iordania găzduieşte in prezent intre 500.000 şi 700.000 de irakieni. Inaltul Comisariat pentru Refugiaţi are nevoie de 223 de milioane de dolari pentru ajutoare umanitare destinate persoanelor strămutate pe teritoriul Irakului. Organizaţia a mai cerut donatorilor fonduri pentru şcolarizarea a aproximativ 150.000 de copii irakieni in ţările vecine unde familiile acestora au căutat refugiu.

×
Subiecte în articol: magazin