x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Au fost descoperite cele mai vechi reprezentări ale apostolilor

Au fost descoperite cele mai vechi reprezentări ale apostolilor

de Corina Andriuta    |    23 Iun 2010   •   00:00

Arheoligii care lucrează în catacombele romane susţin că au descoperit cele mai vechi picturi murale care ilustrează pe cei patru apostoli: Petru, Pavel, Andrei şi Ioan, informează BBCNews.



Conform lui Fabrizio Bisconti, responsabil cu lucrările din catacombele romane, picturile murale datează din a doua jumătate a secolului IV e.n.-prima jumătate a secolului V. Potrivit lui Bisconti, imaginile apostolilor au putut fi descoperite datorită utilizării noii tehnologii cu laser, care permite curăţarea depunerii de var care s-a format de-a lungul timpului pe pereţi.

Lucrările în catacombe au durat doi ani, iar pentru desfăşurarea lor Vaticanul a cheltuit mai mult de 60.000 de euro. Frescele se află pe plafonul criptei care i-a aparţinut, conform datelor preliminare, unei femei bogare creştine din Roma. Imaginile apostolilor Andrei, Pavel şi Ioan sunt cele mai vechi din cele cunoscute până acum. Există o pictură şi mai veche a apostolului Petru, însă este prima dată când a fost descoperită o pictură în care figurează toţi cei patru apostoli.

×
Subiecte în articol: lumea