Biletul norocos

Am un amic teribil de inteligent, care e de multă vreme editorialist la un cotidian central. Pe lîngă faptul că Ionică dă din el lucruri deştepte, e foarte curvar şi beţiv, o adevărată comoară de om.

Am un amic teribil de inteligent, care e de multă vreme editorialist la un cotidian central. Pe lîngă faptul că Ionică dă din el lucruri deştepte, e foarte curvar şi beţiv, o adevărată comoară de om. Era o perioadă în care băteam cîrciumile împreună destul de des. Partea interesantă, dar şi stresantă în acelaşi timp, era că de la un punct în sus combina starea de ameţeală, veleităţile de cuceritor şi talentul literar.

Scenariul era cam aşa. După 300-400 de tărie, omul începea să fixeze cu privirea damele de pe la alte mese sau chelneriţele. Nu conta prea tare dacă doamnele consumatoare erau însoţite sau nu, el se uita insistent şi zîmbea. După alte raţii de băutură, scotea din buzunarul de la piept un pix şi se apuca să scrie bileţele de amor pe te miri ce: serveţele, note de plată, pachete goale de ţigări. Îmi explica, destul de îngălat, halind de cele mai multe ori prima consoană din cuvînt: “’o am alent de hsiolog, ’ă rind imediat ce ghen e urva şi-i riu”. Textele erau variate şi destul de haioase, de la directul “vreau să te f..” la romanticul “ai ochii ca peruzeaua”, pînă la absurdul “îmi place nara ta dreaptă”. Cîteodată, cînd era în formă, comitea chiar poezioare, cu rimă şchioapă. Dacă propunerile şi constatările lui erau adresate chiar fetelor care ne serveau, scandalul ieşea aproape instantaneu. Cînd scria unor alte consumatoare, efectul era de bombă cu efect întîrziat, se lăsa cu apostrofări sau palme după ce mesajul ajungea la destinaţie prin intermediul ospătarilor. Cîteodată, cînd potenţialele victime erau însoţite, trebuia să intervin, să nu o ia pe coajă prietenul meu, cu texte de genul: “Nu vezi că-i făcut cleşte?! Îl ţin eu să nu se mai dea în stambă... A greşit şi el ca omu’”.

Mă distra, în schimb, atunci cînd doamnele şi domnişoarele vizate îi spuneau “porc bătrîn şi beţiv!”, “libidinosu’ naibii!” sau îi mai ardeau o palmă şi se auzea un “plici” destul de sec.

Efect bun

Într-o seară de primăvară, scena­riul se repeta. Porniserăm de la făcut politică şi prietenul Ionică se făcuse mangă, poate ceva mai repede decît în mod normal, fiindcă amestecase bere cu palincă, la un birt cu specific naţional, plin cu animale moarte pe pereţi. Luase în colimator o blondă la vreo 30 de ani, aflată la vreo trei mese de noi împreună cu alte două femei. Stătea într-un unghi prost, din care aleasa inimii pe seara respectivă nu îl putea observa, în ciuda scălîmbăielilor pe care le făcea. M-am distrat o perioadă uitîndu-mă la el, apoi a apărut la noi la masă un coleg de-al meu de redacţie şi nu am mai fost foarte atent la ce făcea. Am tras cu coada ochiului că îşi extrage pixul şi se chinuie să comită ceva pe o batistă de hîrtie mozolită, scoasă din buzunarul de la pantaloni. A pasat-o unui piccolo, cu mişcări nesi­gure. Colegul meu s-a ridicat şi a plecat, iar eu am mers la bu­dă. Cînd m-am în­tors, lui Ionică îi căzuse cortina şi ador-mise cu capul pe masă. Sforăia uşurel şi, din cînd în cînd, tuşea. Am stat să-mi termin berea şi mă gîndeam cum o să-l cîrcuiesc pînă la un taxi. În timp ce cugetam, a apărut, zîmbind, blonda. A zis: “Domnule, sînteţi un original. Nimeni nu mi-a mai trimis versuri de dragoste pe un şerveţel plin cu muci”.

Mi-am dat seama că, nereuşind să observe masa noastră, nu şi-a dat seama cine era autorul declaraţiei, chestie pe care nu i-o precizase nici mesagerul. Nu am aflat niciodată ce scornise de data asta comeseanul meu, dar cred că a fost ceva absolut remarcabil. Am făcut cunoştinţă. O chema Dana şi lucra în publicitate, la o firmă destul de importantă. A fost atît de amabilă, încît m-a ajutat să-l îndes pe inertul Ionică într-un taxi, apoi a acceptat să mergem împreună la altă cîrciumă, unde am mai băut ceva, timp în care m-am dat la ea şi i-am făcut capul mare cu diverse tîmpenii. Seara s-a sfîrşit la mine-n pat, unde doamna a dovedit reale aptitudini la capitolul făcut amor. Nu era proastă, avea umor şi, din cîte am înţeles, era uşor măritată. Se simţea neglijată de domnul soţ, care era plecat destul de des (aşa se întîmpla şi în seara cu pricina) în călătorii de afaceri, de unde venea fără chef de rezolvat nevasta. A plecat pe la nouă de dimineaţă, după ce şi-a dat seama că întîrziase la firmă. Mi-a lăsat numărul de telefon şi chiar ne-am revăzut de vreo cîteva ori. Rămas singur, am mai zăcut în vîrful patului şi mi-am dat seama că Ionică e de fapt un fel de Ogică. Se chinuise practic să joace la un fel de şase din pa­tru­zecişinouă vreme îndelungată, pentru ca, în final, cineva să umfle potul cu biletul lui.